Iată cum a slabit Cornelia Rednic 7 kg fără a se înfometa! Vedeta susține că în trecut a apelat la această metodă și nu a fost una tocmai sănătoasă. Iată detaliile!
Cum a slabit Cornelia Rednic 7 kg
Cornelia Rednic are un corp demn de invidiat la vârsta de 47 de ani. Cântăreața a reușit să slăbească 7 kilograme și uimește pe zi ce trece cu frumusețea și armonia corpului ei. Aceasta a povestit public că a reușit să dea jos surplusul de kilograme punând lacătul pe frigider, dar și pe cuptor:
„Sunt foarte fericită pentru faptul că am slăbit și am dat jos 7 kilograme. E un lucru care s-a mai întâmplat acum foarte multă vreme, adică să mai slăbesc. Nu am înțeles de ce presa scrie, cred că în fiecare săptămână, „Cornelia Rednic a slăbit peste 30 de kilograme”. Este un adevăr însă e vorba de acum 25-26 de ani, de când am slăbit aceste 33 de kilograme. Între timp, am mai luat ceva înapoi, nu m-am simțit bine și am încercat să slăbesc din nou! Nu am vrut să mă înfometez, cum am făcut atunci și am apelat la un specialist. Lucrez cu Carmen Barcan, care îmi ține sub supraveghere atât regimul alimentar, ceea ce mănânc și facem și modelare corporală, lucrăm cu niște aparate. Sincer nu prea fac sport dar lucrăm aici cu aceste aparate de remodelare corporală, am două luni de când lucrez, și se văd rezultatele.
Mi-ar plăcea să spun că fac sport dar nu mai fac pentru că nu am timp efectiv. La sală nu mai îmi place să merg și nu am timp să alerg. Eu alergam foarte mult în parc, făceam, liniștit, câte 7 kilometri pe seară! Îmi plăcea foarte tare, era bine, nu mai am timp acum, în plus, se întunecă mult mai repede și e un pic rece pentru alergat dar sper ca din primăvară să încep din nou să alerg”, a povestit Cornelia Rednic pentru Click!
Cornelia Rednic: „O femeie care nu este fotomodel trebuie să fie armonioasă”
Cântăreața susține că nu are un target în procesul de slăbire și că cel mai important este ca ea să se simtă bine atunci când se privește în oglindă:
„Nu am niciun target pentru kilograme. Am 47 de ani și nu mai pot să îmi doresc să fiu foarte slabă. Nu mi-am dorit niciodată să fiu foarte slabă. Eu consider că o femeie care nu este fotomodel trebuie să fie armonioasă și armonia nu e ce îți place ție la mine ci ce îmi place mie la mine, cum consider eu că sunt ok, când mă uit în oglindă să fiu mulțumită, să îmi stea rochia așa cum îmi doresc și să mă simt eu bine!”, a mai mărturisit Cornelia Rednic.
Cornelia Rednic nu mai gătește atât de mult ca înainte
Cornelia Rednic a povestit că din cauza deciziei de a slăbi stă departe de bucătărie, nemaigătind bunătățurile care îi hrăneau sufletul cândva:
„Am început să gătesc mai puțin! De ce? Pentru că în ultima perioadă am fost foarte ocupați și atunci am ales să mâncăm foarte mult prin oraș. Dacă gătesc acasă, gătesc la abur, gătesc la cuptor sau fiert. Nu mai mergem pe prăjeli. Mâncăm la grătar și eu mai ales că am regimul de la nutriționist, trebuie să am și mai multă grijă.
Mă simt foarte bine așa și am cam pus lacătul pe cuptor și pe plită și nu mai gătesc ca altădată. Eu pe timpul pandemiei am gătit tot timpul, mi-am făcut un canal de youtube, Bucuriile Corneliei, am urcat câte rețete am apucat eu să fac, dar m-am oprit, nu mai fac atât de mult. Adică gătesc și ce gătesc e foarte „safe”, nu mai e pe tradițional și cu atâtea grăsimi, prăjeli!”, a concluzionat Cornelia Rednic.
Sursa foto: Click!