Redactia.ro
Home » Homepage » Aproape jumătate din elevii români sunt analfabeți funcțional -rezultate PISA 2018

Aproape jumătate din elevii români sunt analfabeți funcțional -rezultate PISA 2018

PISA

România obține cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani la testele PISA 2018, cea mai mare cădere fiind înregistrată la Matematică. Rezultatele la testarea PISA 2018 au fost afișate marți dimineață, pe site-ul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Scorul obținut este în scădere față de ultimele două testări la care România a participat (2012 și 2015) la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, potrivit rezultatelor PISA 2018, publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

România ocupă locul 47 din 79. Clasamentul este dominat din nou de China, Estonia și Canada, iar la coada clasamentului se situează Republica Dominicană, Filipine și Spania. Procentul de analfabetism funcțional este de 44%, în medie, în creștere față de 2015 (39%), potrivit edupedu.roAnalfabetismul funcțional este definit simplu prin faptul că un elev nu înțelege ce citește.

Cea mai mare scădere este la Matematică

La citire, România a obținut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte față de testarea PISA 2015 și cu 10 puncte mai puțin decât în 2012, dar cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009. La matematică, însă, se înregistrează cea mai mare scădere, cu 14 puncte mai puțin față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012. La științe s-a înregistrat o scădere de 9 puncte față de 2015 și 12 puncte față de 2009.

Raportul OECD arată că 59% dintre elevii din România au atins cel puțin nivelul 2 la citire, pe lângă o medie de 77% la nivelul OECD. Asta înseamnă că acești elevi pot cel puțin să identifice principală dintr-un text de mărime medie, pot găsi informația pe baza unor criterii explicite, uneori complexe și pot reflecta asupra scopului și formei unui text, atunci când sunt puși să facă asta. De cealaltă parte 41% dintre elevi nu pot ajunge la nivelul 2, acesta fiind nivelul de analfabetism funcțional la citire.

Rezultatele PISA arată performanța sistemului de învățământ.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: