Cristina Cohuț
Pe 28 iunie, România își amintește de una dintre cele mai discrete, dar impresionante figuri ale muzicii și audiovizualului românesc: Paul Urmuzescu (28 iunie 1926 – 19 februarie 2018). Artist complet, compozitor prolific și maestru al sunetului, Paul Urmuzescu a lăsat în urmă o moștenire imensă, care traversează genuri, decenii și generații. Deși s-a stins în 2018, contribuția lui continuă să emoționeze, să inspire și să fie fredonată.
De la Radio la Televiziune
Cariera artistică a lui Paul Urmuzescu a început în 1947, într-o perioadă în care radioul era principalul canal de comunicare culturală. Timp de aproape trei decenii, a activat la Radiodifuziunea Română, unde a fost regizor muzical, ilustrator muzical, maestru de sunet și redactor. Fiecare titlu reflectă nu doar versatilitatea lui profesională, ci și o pasiune rară pentru toate fațetele producției audio.
Apoi, între 1969 și 1979, a continuat la Televiziunea Română, unde a fost redactor muzical, șef de secție și realizator de emisiuni. Pentru toți cei care l-au cunoscut, Paul Urmuzescu nu era doar un coleg, ci un model. A dus la rang de artă ideea de implicare totală în procesul de creație, lucrând la fiecare detaliu cu aceeași grijă, relatează capital.ro.
Profesionalismul său a fost remarcat rapid și respectat pe scară largă. Nu era genul de artist care să caute lumina reflectoarelor, dar fiecare proiect la care a lucrat a strălucit datorită lui.
Un muzician format cu răbdare, sub îndrumarea marilor profesori
În paralel cu activitatea profesională, Paul Urmuzescu și-a desăvârșit pregătirea muzicală la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. A urmat două perioade de studii, între 1947–1950 și 1962–1966. A avut norocul și inteligența să învețe de la unii dintre cei mai importanți compozitori români: Tudor Ciortea, Carmen Petra Basacopol, Aurel Stroe, Adrian Rațiu și Theodor Rogalschi.
Aceștia i-au oferit nu doar o bază solidă în teorie și compoziție, ci și o formă de rafinament uman și profesional. Paul Urmuzescu și-a format astfel un stil propriu, în care se regăseau precizia, simțul estetic și o eleganță a exprimării care îi va însoți toată viața.
A știut să învețe, dar și să se detașeze de mode sau curente trecătoare. A rămas fidel ideii că muzica, indiferent de gen, trebuie să transmită emoție și să respecte publicul.
De la muzică simfonică la șlagăre
Paul Urmuzescu a fost unul dintre puținii compozitori care au reușit să creeze cu aceeași naturalețe atât lucrări simfonice, cât și melodii de muzică ușoară. Debutul său în compoziție a avut loc în 1954, cu muzica piesei de teatru „Regele Lear”. De atunci, a urmat un parcurs impresionant, care a inclus:
- 54 de partituri pentru spectacole de teatru, inclusiv în Danemarca, la Malmo, Copenhaga și Aarhus
- 47 de coloane sonore pentru filme, atât lungmetraje cât și animații
- 6 musicaluri, fiecare cu identitate distinctă
A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1964. Pe lângă activitatea artistică, a scris articole și cronici muzicale, dovedind o înțelegere profundă a fenomenului cultural.
A compus și muzica pentru mari evenimente internaționale: deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal de la Barcelona (1982), Jocurile Olimpice Mediteraneene de la Casablanca (1983) și cele de la Rabat (1985).
Piese care au devenit parte din viața românilor
În muzica ușoară, Paul Urmuzescu a reușit să creeze melodii care au devenit instantaneu șlagăre. Vocea unor artiști de top a dat viață compozițiilor sale, iar milioane de români le-au ascultat la radio, le-au fredonat sau le-au dansat la petreceri.
Printre cele mai cunoscute melodii se numără:
- „Cupidon”
- „Fotograful”
- „Mica uvertură”
- „La anii mei”
- „Marea cântă”
- „București”
- „Va veni o clipă”
- „Cât soare”
- „Cântă universul”
- „Fântânile Bucureștiului”
- „Florile iubirii”
- „E seara amintirilor”
- „Doar o zi”
- „Târziu, ca niște păsări”
- „Ritm și dans”
- „Om lângă om”
- „Umbra stelelor”
- „Iubirea când va fi”
Aceste melodii nu sunt doar piese muzicale. Sunt amintiri, stări de spirit, momente împărtășite. Ele au însoțit generații întregi, au fost difuzate la radio, la televizor, în spectacole sau emisiuni.
Premii și recunoaștere
Deși nu a fost un om avid de recunoaștere publică, Paul Urmuzescu a primit numeroase distincții care atestă valoarea muncii sale. A câștigat:
- Premiul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia în 1966, pentru melodia „Prima chemare”
- Premiul Radioteleviziunii Române în 1967, pentru melodia „Marea cântă”
- Cinci premii acordate de Uniunea Compozitorilor din România
Aceste premii nu reflectă doar succesul de public, ci și recunoașterea valorii compozițiilor din punct de vedere profesional și estetic. Paul Urmuzescu a fost un muzician complet, iar cei care l-au cunoscut profesional au apreciat profund exigența și modestia lui.
În 2011, Biblioteca Bucureștilor i-a dedicat un volum în colecția „Maeștrii”, oferindu-i un loc binemeritat în galeria personalităților care au marcat cultura română. Această distincție nu a fost doar un omagiu, ci o încercare de a transmite mai departe o lecție: cum poate fi dusă o viață în artă cu demnitate, discreție și excelență.
Multe generații de profesioniști din radio și televiziune și-au început cariera inspirați de exemplul său. A fost pentru mulți un mentor, chiar dacă nu întotdeauna formal. Felul în care își desfășura activitatea, atenția la detalii, calmul și echilibrul său au fost o școală în sine.
