Redactia.ro
Home » Știri » Atenție, se dau amenzi! Unde este masca obligatorie, ce amendă riscă cei care nu o poartă

Atenție, se dau amenzi! Unde este masca obligatorie, ce amendă riscă cei care nu o poartă

Atenție, se dau amenzi pentru cei care nu poartă mască. Oamenii legii au demarat controale chiar și pe străzile din București. Iată în ce situații masca de protecție devine obligatorie!

În plin val 4 al pandemiei, care a lovit România cu cifre record, purtarea măștii de protecție a devenit din nou obligatorie în localitățile în care incidența acumulată în ultimele 14 zile depășește 6 cazuri de coronavirus la mia de locuitori. Aici masca va trebui purtată atât în spațiile publice, deschise și închise. Iar persoanele care nu poartă, vor fi amendate.

Se dau amenzi! Unde este masca obligatorie

Prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 6 octombrie, oricine încalcă această regulă va primi amendă din partea oamenilor legii.

Ministerul interimar al Sănătății, Cseke Attilla, a anunțat, la acel moment, că a fost semnat un ordin pentru reintroducerea obligativității purtării măștii în toate spațiile publice.

Amenda pentru cei care nu poartă masca de protecție în spațiile publice deschise, închise și în mijloacele de transport este între 500 şi 2.500 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din cuantum în 15 zile.

„Reglementarea oficial spune foarte clar: e obligatoriu să porți masca în toate spațiile deschise unde incidența depășește 6 la mia locuitori. E obligatoriu în toate spațiile deschise.

Am spus că se exceptează prin acest ordin persoanele care desfășoară activități individuale sau cu membrii familiei, sportive, recreative și am spus că dăm posibilitatea comitetelor județene pentru situații de urgență să vină cu alte excepții dacă DSP avizează”, a explicat Lucian Bode ministrul de Interne.

Când nu este masca obligatorie

Însă tot autoritățile au dat și câteva exemple despre situațiile în care masca nu este obligatorie, după cum urmează:

„Într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 la o mie de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat ( activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.

Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască.

Menționăm că rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc.”, au explicat autoritățile.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: