Redactia.ro

Au devenit un lux. Prețul uriaș plătit de români pentru un kilogram de roșii românești

rosii

Prețurile roșiilor românești au crescut semnificativ în această perioadă, ajungând să fie de câteva ori mai mari decât cele din import. Situația este resimțită atât de producători, cât și de cumpărători, care spun că nu își mai permit să le achiziționeze la aceste valori.

Producătorii explică faptul că întârzierea recoltei din acest an a fost cauzată de temperaturile scăzute, inclusiv pe timpul zilei, ceea ce a afectat ritmul de dezvoltare al culturilor.

„Am reușit să recoltăm primele roșii din anul acesta, producția pare ok, mult mai târzie decât anul trecut din cauza temperaturilor scăzute, chiar și ziua. Primele roșii au fost 50 de lei, dar urmează să scadă”, a declarat Gigi Gherghiță, producător.

Costurile mari pun presiune pe piață

Pe lângă condițiile meteo, producătorii indică și creșterea costurilor de producție, în special a carburanților, ca fiind un factor important în stabilirea prețurilor.

„Are o influență foarte negativă asupra noastră, prețul motorinei se răsfrânge în absolut orice produs”, a explicat producătorul Mihai Mitroi, potrivit Antena 3 CNN. 

Acesta a adăugat că roșiile din solarii nu sunt încă pregătite pentru a fi aduse în piețe, ceea ce limitează oferta și menține prețurile ridicate.

Cât costă roșiile în piețe

În unele piețe din țară, roșiile românești se vând cu cel puțin 60 de lei kilogramul, un preț considerat prea mare de mulți cumpărători.

Un pensionar a descris situația astfel:

„E scump! 60 de lei/kilogramul, ce înseamnă aia?! Mai mâncăm roșii, nu mai mâncăm până nu ies ale noastre (n.r.: din grădină)”.

Un alt cumpărător a spus direct:

„Aș lua, dar nu mă lasă buzunarul. Sunt prea scumpe, să se mai ieftinească”.

Exemple concrete din piață

Diferențele de preț sunt vizibile chiar și la cantități mici. O pensionară a făcut un calcul simplu:

„O singură roșie, să zicem că are 100 de grame – 6 lei. Cu șase lei îmi cumpăr o pâine”.

O altă persoană a povestit experiența din piață:

„Ce să fac? Că trebuie, e post, ce să mănânci altceva?!”.

Comercianții cer scăderea prețurilor

Situația nu este ușoară nici pentru vânzători, care spun că cererea este afectată de prețurile ridicate.

„Ce să facem dacă nu le ia?! Nu are lumea bani, moare lumea de foame. E musai să scădem, pentru că nu se cumpără, le aruncăm”, a declarat o comerciantă.

Măsuri anunțate de autorități

În acest context, autoritățile au anunțat modificări în schema de ajutor pentru compensarea creșterii prețului la motorină, măsură care ar putea avea un impact asupra costurilor din agricultură.

„De fapt, este o modificare a hotărârii de guvern care instituie această schemă, este eliminată o condiție birocratică, și anume condiționarea plății ajutorului de stat de momentul adoptării Legii bugetului de stat, astfel încât să poată să fie economisite trei săptămâni până la care oamenii să poată să înceapă să-și primească banii pe diferența de acciză”, a explicat Ioana Dogioiu.

Tot aceasta a precizat:

„Deci, se va putea trece imediat la efectuarea plăților pentru sume mai ales din 2025”.

Producătorii speră că, odată cu creșterea ofertei și cu implementarea măsurilor de sprijin, prețurile vor începe să scadă în perioada următoare.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: