Românul Constantin Popovici a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălţime, potrivit unui anunţ făcut joi de European Aquatics. Distincţia a fost acordată în urma unui vot public, care a evidenţiat performanţele constante ale sportivului român într-un sezon considerat printre cele mai dificile şi competitive din ultimii ani.
„Constantin Popovici din România a fost desemnat câştigătorul titlului de cel mai bun sportiv european al anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălţime, în urma unui vot public care a recunoscut excelenţa sa susţinută pe parcursul unuia dintre cele mai exigente şi competitive sezoane din istoria recentă”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial European Aquatics.
Popovici a obţinut 35,06% din totalul voturilor, impunându-se într-o competiţie extrem de strânsă, care a confirmat nivelul ridicat al săriturilor de la mare înălţime în Europa, notează News.ro. Rezultatul reflectă nu doar valoarea individuală a sportivului român, ci şi consistenţa sa pe parcursul întregului sezon competiţional.
Un moment important al anului 2025 a fost participarea lui Constantin Popovici la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Singapore, desfăşurate pe 27 iulie. Sportivul român, pregătit de antrenorul Adrian Gavriliu, a cucerit medalia de bronz în proba de sărituri de la 27 de metri, obţinând 408,70 puncte, o performanţă care l-a menţinut în elita mondială a disciplinei.
Evoluţiile solide au continuat şi în Cupa Mondială de sărituri în apă de la mare înălţime, la etapa de la Porto Flavia, unde Popovici a ocupat locul al doilea, oferind o nouă demonstraţie de siguranţă şi maturitate sportivă. La 37 de ani, sportivul român a arătat că rămâne extrem de competitiv şi că are încă multe de oferit acestui sport.
De-a lungul Red Bull Cliff Diving World Series, Constantin Popovici a fost o prezenţă constantă în partea superioară a clasamentului. A rămas în lupta pentru titlu până în ultima rundă şi a încheiat sezonul pe locul al doilea la general, rezultat care confirmă atât constanţa sa, cât şi capacitatea de a face faţă cerinţelor tehnice tot mai ridicate ale etapelor desfăşurate în locaţii emblematice. European Aquatics îl descrie drept „cel mai constant performer” dintre sportivii prezenţi în cele trei mari competiţii ale anului 2025.
Pe locul al doilea în votul pentru cel mai bun sportiv european s-a clasat spaniolul Carlos Gimeno, cu 20,11%, după un sezon remarcabil, marcat de medalia de argint la Campionatele Mondiale, prezenţe pe podium în Cupa Mondială şi locul al treilea în clasamentul general al Red Bull Cliff Diving World Series. Victoriile sale din etapele din Filipine şi Italia l-au consacrat drept unul dintre favoriţii pentru sezonul 2026.
Podiumul votului a fost completat de italianul Andrea Barnaba, care a obţinut 19,72% din voturi. Sezonul său a inclus un loc şase la Campionatele Mondiale de la Singapore şi mai multe prestaţii solide în competiţiile Red Bull, semnalând ascensiunea sa la nivelul elitei europene.
Veteranul francez Gary Hunt a încheiat votul pe locul patru, cu 14,71%. Deşi a terminat pe locul şase la Mondiale, sezonul său a fost definit de constanţă, calitate care i-a adus titlul general în Red Bull Cliff Diving World Series, într-un an dificil pentru mulţi dintre rivalii săi.
Pe lista scurtă a votului s-a aflat şi un alt sportiv român, Cătălin Preda, care a obţinut 10,33% din voturi. Locul cinci la Campionatele Mondiale, alături de alte rezultate solide în Cupa Mondială şi în competiţiile Red Bull, au confirmat, potrivit European Aquatics, forţa României în săriturile în apă de la mare înălţime la masculin.






















