Redactia.ro
Home » Știri » Aurel Pădureanu, regrete amare pentru că nu a putut s-o vegheze pe Cornelia Catanga! Soțul cântăreței suferă cumplit

Aurel Pădureanu, regrete amare pentru că nu a putut s-o vegheze pe Cornelia Catanga! Soțul cântăreței suferă cumplit

Aurel Pădureanu, regrete amare pentru că nu a putut s-o vegheze pe Cornelia Catanga! Soțul cântăreței suferă cumplit

Aurel Pădureanu este plin de regrete după moartea soției sale, Cornelia Catanga! Bărbatul este afectat că a fost obligat să-și îngroape soția fără să o vegheze. 

Aurel Pădureanu regretă că pentru că nu a putut s-o vegheze pe Cornelia

Aurel Pădureanu este copleșit de durere în continuare, după moartea Corneliei Catanga. Artistul a vorbit la un post de televiziune despre regretul imens pe care îl are pentru că și-a îngropat soția fără priveghi și fără tradiții, din cauza măsurilor impuse în cazul suspecților de COVID-19. Plin de mânie, artistul îl consideră vinovat în această situație pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.

Celebrul lăutar își amintește trauma trăită în ziua în care soția sa a murit. Bărbatul s-a simțit neputincios în fața diagnosticului de COVID-19.

”Am chemat salvarea, i-a făcut testul de Covid și s-a constat că nu are. Am dus-o la Spitalul Universitar și după o oră și jumătate a ieșit domnul doctor și mi-a spus că a făcut un stop cardio-respirator. I-am zis ” Vă rog să faceți tot ce e posibil să-mi salvați soția”. După o jumătate de oră a venit și mi-a spus că nu se mai poate face absolut nimic și a murit soța mea. Și mi-a spus că a murit de COVID”, a povestit Aurel Pădureanu.

Aurel Pădureanu a suferit și mai mult în momentul în care  a aflat că nu i se va permite să-și vegheze soția nici măcar o noapte. Pădureanu consideră că marea artistă, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă ar fi trebuit să fie îngropați creștinește și îl trage la răspundere pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

”A doua zi a trebuit s-o scot de la morgă, s-o duc neapărat la cimitir, că nu se poate altfel, sub niciun aspect posibil, și s-o înmormântez. Vă puteți imagina că nu aveam nici groapa pregătită. (…) Am o durere în suflet pentru că nu am lăsat-o încă două zile să pot să o înmormântez ca lumea. Îmi spune mereu ” Să nu mă bag acolo în groapă pentru că mi-e frică și de-o gânganie. Am rugat, de la morgă s-o duc la biserică, să mai stăm o seară, să stăm toți. Și ea, și domnul Ploieșteanu și doamna Gabi Luncă au fost stele de primă mărime în constelația muzicii lăutărești, au făcut enorm, și l-aș întreba pe domnul Vlad Voiculescu ce lasă în urmă dânsul. Mi-e rușine că trăiesc în această țară. Acești mari miniștri, cum sunt, n-o să lase nimic în urma lor, decât răutate umană, mizerie umană”, a spus, îndurerat Aurel Pădureanu.

Cornelia Catanga ar fi putut avea o șansă de supraviețuire

Cornelia Catanga a fost una dintre cele mai apreciate interprete de muzică lăutărească, iar moartea sa subită i-a șocat pe români. Artista a murit la vârsta de 63 de ani, după ce a fost testată pozitiv cu coronavirus. Pe 26 martie, ambulanța a ajuns la casa artistei pentru a o transporta de urgență la spital. Ajunsă la unitatea medicală, doctorii nu au mai putut face nimic pentru Cornelia Catanga, eforturile medicilor de a o resuscita, fiind inutile. Decesul artistei a fost declarat la primele ore ale dimineații, vestea șocându-l pe soțul și fiul ei.

După moartea vedetei, multe voci fac mărturisiri șocante. Conform acestora, Cornelia Catanga ar fi putut fi salvată. În momentul în care ambulanța a ajuns acasă la „Regina muzicii lăutărești”, deși se simțea rău, Cornelia Catanga a refuzat să fie transportată la spital. Astfel, timp de mai multe minute au avut loc în casa artistei mai multe negocieri privind transportarea sa la spital.

Așadar, unii specialiști susțin că acele minute au fost foarte importante pentru salvarea vieții artistei. Paramedicii au reușit să-i convingă pe cei din familia cântăreței să îi lase să o transporte la spital, dar, din păcate, a fost prea târziu pentru Cornelia Catanga. Aceasta a făcut infarct, iar pe lângă asta, suferea și de COVID19.