Vremea de mâine, 22 octombrie 2026. Ploile se extind în aproape toată țara, temperaturile scad, iar la munte apar lapovița și ninsoarea
Copiii sub 14 ani care comit fapte prevăzute de legea penală ar putea merge la consiliere fără acordul părinților. Ce a decis CCR
Transformare uluitoare pentru Leonard Miron! A dat jos 60 de kilograme și are o meserie la care nimeni nu se aștepta
Netflix pregătește o lovitură de proporții! O actriță premiată cu Oscar acceptă primul rol principal într-un serial. Povestea care a convins-o
PRO TV, reacție radicală după ce Firicel din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție pentru 24 de ore. Ce transmit televiziunea
Ai primit o casă sau bani de la părinți prin donație? Clauza care poate schimba împărțirea moștenirii și ce drepturi au ceilalți copii
Joi dimineață vine cu o veste uriașă pentru trei zodii. Până la prânz, viața lor poate lua o întorsătură neașteptată
Patru zodii își schimbă destinul până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului le pot întoarce viața la 180 de grade
Cursul valutar 9 aprilie 2026. La cât a ajuns Euro pe piața din România după armistițiul dintre SUA și Iran08.04.2026, 14:16
Turcia nu-l uită pe Mircea Lucescu. Decizia istorică luată la Istanbul după moartea marelui antrenor08.04.2026, 13:57
Alertă meteo imediată de ninsori viscolite și vijeli. Lista localităților unde va ploua și va fi zăpadă08.04.2026, 13:23
Momentul care i-a fost fatal lui Mircea Lucescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, la spital, în ziua în care urma să fie externat08.04.2026, 12:53
UEFA, decizie majoră după moartea lui Mircea Lucescu. Ce se întâmplă în fotbalul european08.04.2026, 10:57
Zodia care va avea o mare cumpănă în Joia Mare. Momentul care schimbă totul înainte de Paște08.04.2026, 10:45
Mircea Lucescu va fi înmormântat în Vinerea Mare. Ce nu fac preoții în ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos08.04.2026, 9:30
Diego Simeone, cuvinte uriașe despre Mircea Lucescu. „M-a crescut ca un fiu. Mă lua la el acasă”08.04.2026, 9:12
Cât a însemnat Mircea Lucescu pentru fotbalul mondial. Real Madrid, comunicat oficial chiar în timpul meciului cu Bayern din Champions League după moartea fostului mare antrenor08.04.2026, 8:54
Hagi a început să plângă în direct la TV după moartea lui Mircea Lucescu. „Nu am cuvinte. Nu mai pot”08.04.2026, 8:49