Vremea de mâine, 22 octombrie 2026. Ploile se extind în aproape toată țara, temperaturile scad, iar la munte apar lapovița și ninsoarea
Copiii sub 14 ani care comit fapte prevăzute de legea penală ar putea merge la consiliere fără acordul părinților. Ce a decis CCR
Transformare uluitoare pentru Leonard Miron! A dat jos 60 de kilograme și are o meserie la care nimeni nu se aștepta
Netflix pregătește o lovitură de proporții! O actriță premiată cu Oscar acceptă primul rol principal într-un serial. Povestea care a convins-o
PRO TV, reacție radicală după ce Firicel din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție pentru 24 de ore. Ce transmit televiziunea
Ai primit o casă sau bani de la părinți prin donație? Clauza care poate schimba împărțirea moștenirii și ce drepturi au ceilalți copii
Joi dimineață vine cu o veste uriașă pentru trei zodii. Până la prânz, viața lor poate lua o întorsătură neașteptată
Patru zodii își schimbă destinul până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului le pot întoarce viața la 180 de grade
Mii de concedieri la Oracle. Angajații au fost anunțați printr-un mail la 6 dimineața01.04.2026, 11:25
Cine este medicul care ar fi fost ucis și apoi incendiat în București. Din blocul său ar fi pornit incendiul devastator din Calea Vitan01.04.2026, 11:01
Incendiu uriaș în blocul în care locuiește Nicolae Văcăroiu. Ce s-a întâmplat cu fostul premier. „Am văzut și un om ars, în spasme, pe targă”01.04.2026, 10:28
Ce trebuie să faci în dimineața de Florii ca să ai bani tot anul. Tradiții, obiceiuri și semne care îți pot schimba destinul01.04.2026, 9:23
Doliu în fotbalul mondial. A murit Borislav Mihaylov, marele portar care a făcut senzație la Mondialul din 9431.03.2026, 14:01
Lista alimentelor pentru care se prelungește plafonarea adaosului comercial. Decizia Guvernului31.03.2026, 13:48
Cine este Cristian Anton, prieten bun cu Sorin Grindeanu. DNA a găsit în casa lui grămezi de bani cash31.03.2026, 13:06
Cine e românul care candidează la alegerile din Marea Britanie. „Nu vor mai fi șobolani pe străzi”31.03.2026, 12:56
De ce nu a făcut Elena Cârstea copii. „Eu nu vreau să aduc pe lume un copil care iese strâmb”31.03.2026, 11:59
Nicușor Dan, decizie de ultimă oră după amenințările făcute de PSD cu ieșirea de la guvernare. Ce i-a cerut lui Grindeanu31.03.2026, 10:23
De ce ai senzația de arsură în piept fără motiv. Semnalul pe care corpul nu îl trimite întâmplător31.03.2026, 9:53
Zodiile care își schimbă destinul de Florii. O zi cu energie rară care aduce transformări neașteptate31.03.2026, 9:12
Mărturii cutremurătoare făcute de pădurarul care le-a găsit pe cele două fetițe. „Erau înghețate”31.03.2026, 9:03