Redactia.ro

Biletul de adio scris de Mădălina Manole: ”Nu le merit, nu ştiu ce …”

GALERIE FOTO (2) Biletul de adio scris de Mădălina

Biletul de adio scris de Mădălina Manole a ieșit la iveală. ”Fata cu părul de foc” a suferit mult timp, în tăcere.

În urmă cu nouă ani, pe data de 14 iulie 2010, Mădălina Manole era găsită fără suflare în propria sa casă. După anchetă, oamenii legii au constatat că artista s-a sinucis cu un pesticid foarte toxic, cunoscut sub numele de Furadan.

Ultimele gânduri ale Mădălinei Manole

Cu doar câteva minute înainte ca Mădălina Manole să recurgă la gestul care i-a adus sfârșitul, artista și-a scis gândurile prin care și-a explicat decizia.

“Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni si sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea!

Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu, voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Și totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie! Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu!

Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi şi ai mei scumpi să mă ierte. Atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Și să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui!

Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihăiţă, vă implor! Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice teren, dar vreau să rămână bani pentru pui mic (şcoli), şi… pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela”.

Citește și: Cazul fetei dispărute din Cluj. Adolescenta și bărbatul suspectat că ar fi răpit-o au fost găsiți