Redactia.ro

Boxerul Anthony Joshua, la un pas de tragedie. Accident rutier grav, soldat cu doi morți FOTO

Două surori de 4 și 14 ani din Sibiu au dispărut

Celebrul pugilist britanic Anthony Joshua a fost implicat într-un accident rutier extrem de grav, produs pe 29 decembrie 2025, în Nigeria. Sportivul a scăpat cu răni ușoare, însă două persoane aflate în același vehicul și-au pierdut viața, potrivit informațiilor preliminare furnizate de autorități.

Accidentul s-ar fi produs pe una dintre cele mai circulate artere din țară, Autostrada Lagos-Ibadan, în apropierea unei benzinării. SUV-ul de lux în care se afla boxerul ar fi intrat în coliziune cu un camion, impactul fiind extrem de violent.

Patru persoane în mașină, doi pasageri decedați

În momentul accidentului, în SUV-ul Lexus se aflau patru persoane. Anthony Joshua ocupa un loc pe bancheta din spate și, conform martorilor, a reușit să iasă din autoturism cu ajutorul trecătorilor, fiind vizibil șocat, dar conștient.

Din nefericire, doi dintre pasageri – unul aflat pe scaunul din față și unul așezat în apropierea boxerului – au murit pe loc, înainte de sosirea echipajelor medicale.

Sursa foto: RTV

Intervenție rapidă a autorităților

La fața locului au ajuns echipele de intervenție și reprezentanți ai Poliția Statului Ogun. Potrivit comisarului Lanre Ogunlowo, Joshua a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, starea sa fiind stabilă.

Imaginile apărute în mediul online surprind momentul în care boxerul este ajutat să iasă din vehiculul grav avariat, în timp ce zona era deja înconjurată de mulțimi de curioși.

Mărturia unui martor ocular

Un martor prezent la locul tragediei a oferit detalii despre modul în care s-a produs accidentul.

„Era un convoi format din două vehicule: un SUV Lexus și un SUV Pajero. Joshua stătea în spatele șoferului, cu o altă persoană lângă el. De asemenea, lângă șofer stătea un pasager, ceea ce făcea ca în Lexusul grav avariat să fie patru pasageri.

Eu și alți martori oculari am început salvarea și am oprit vehiculele care veneau din sens opus pentru a ajuta. La câteva minute după accident, au sosit oficialii Corpului Federal pentru Siguranța Rutieră. Pasagerul de lângă șofer și cel de lângă Joshua au murit pe loc”, a declarat un martor, potrivit The Sun.

Ancheta este în desfășurare

Circumstanțele exacte ale accidentului nu au fost încă stabilite. Autoritățile nigeriene continuă cercetările pentru a afla cauzele coliziunii și pentru a stabili eventualele responsabilități.

Evenimentul a provocat un val de reacții în rândul fanilor boxerului din întreaga lume, mai ales având în vedere gravitatea accidentului și faptul că Anthony Joshua a fost la un pas de o tragedie personală.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: