Georgescu Dragos
Pe 28 august 2025, creștinii ortodocși prăznuiesc o zi cu o încărcătură spirituală deosebită, în care sunt pomeniți Sfântul Cuvios Moise Etiopianul, Sfântul Iosif Isihastul, Dreptul Iezechia și Sfânta Ana Prorocița. Este o zi care vorbește despre pocăință, credință, renunțare la păcat și curățirea sufletului, fiind un moment în care credincioșii își îndreaptă rugăciunile către Dumnezeu, inspirându-se din viețile sfinților care au lăsat moșteniri duhovnicești impresionante.
Calendar 28 august 2025. Ce Sfânt sărbătorim mâine și rugăciunea pe care trebuie să o rostim în dimineața zilei
În calendarul romano-catolic, această zi este dedicată în special Sfântului Augustin de Hipona, unul dintre cei mai importanți teologi ai creștinătății, iar în tradiția greco-catolică este, de asemenea, prăznuit Sfântul Moise Etiopianul, alături de Sfântul Augustin.
Ziua de 28 august unește astfel destinele unor mari figuri ale spiritualității creștine și oferă credincioșilor ocazia de a reflecta asupra puterii pocăinței și a iubirii divine.
Figura centrală a acestei zile este Sfântul Cuvios Moise Etiopianul, cunoscut și sub numele de Avva Moise Arapul. Povestea vieții sale este una de transformare radicală, de la păcat și violență la pocăință, nevoință și sfințenie.
Moise s-a născut în Etiopia, într-o perioadă plină de frământări politice și sociale. De tânăr, viața lui a fost marcată de greșeli și nelegiuiri. A ajuns rob la un stăpân din Egipt, însă, din cauza firii sale violente și a obiceiurilor rele, a fost alungat.
Rămas fără adăpost și fără scop, Moise s-a alăturat unei cete de tâlhari și, datorită forței fizice impresionante și curajului neînfricat, a devenit rapid conducătorul bandei. Pustiul Egiptului și valea Nilului erau martore ale jafurilor, crimelor și răutăților comise de el și de oamenii săi.
Însă, în ciuda vieții păcătoase, în sufletul lui Moise s-a născut o neliniște care l-a condus, în cele din urmă, spre pocăință.
Momentul care i-a schimbat viața a venit odată cu o descoperire interioară. Conștient de răul făcut, Moise a decis să renunțe la viața de tâlhar și s-a retras în pustia Sketis din Egipt, unde s-a alăturat comunității monahale conduse de mari părinți ai pustiei.
Aici, Moise a început un drum anevoios al pocăinței și nevoinței, petrecând ani întregi în post, rugăciune și asceză. El a devenit un exemplu de curaj spiritual, reușind să-și transforme trecutul păcătos într-o mărturie vie despre milostivirea lui Dumnezeu.
Viețile Sfinților ne arată că nu a ascuns niciodată faptele grele ale tinereții sale, tocmai pentru a demonstra cum pocăința sinceră poate schimba destinul unui om:
„Aceasta se povesteşte despre dânsul, ca şi îndreptarea lui să fie arătată, adică ce fel de viaţă a avut şi în ce fel de pocăinţă şi plăcere de Dumnezeu a venit; căci şi greşelile sfinţilor ce au fost mai înainte nu se tăinuiesc, spre preamărirea milostivirii lui Dumnezeu, prin care se scot vrednici din nevrednici şi din păcătoşi se fac drepţi.”
În pustie, Moise a devenit cunoscut pentru viața sa ascetică exemplară. Se ruga necontenit, postea aspru și își dedica fiecare clipă apropierii de Dumnezeu. Râvna lui pentru curăția sufletului și liniștea inimii îl făcea să fie respectat și căutat de mulți alți monahi.
În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfântul Moise a fost hirotonit preot, iar sub îndrumarea sa s-au format 75 de ucenici, care au devenit la rândul lor exemple de credință și nevoință.
Tradiția ortodoxă recomandă ca în această zi credincioșii să înceapă dimineața cu rugăciune, cerând călăuzire și liniște sufletească:
„Doamne, luminează-mi calea și curăță-mi gândul,
Iartă-mi păcatele, precum iert și eu celor ce-mi greșesc.
Întărește-mă să urmez exemplul sfinților Tăi,
Ca să Te slăvesc pe Tine, Tată, Fiu și Duh Sfânt. Amin.”
Sfârșitul mucenicesc și desăvârșirea
Sfântul Cuvios Moise și-a găsit sfârșitul în timpul unei năvăliri a barbarilor asupra schitului în care viețuia. Deși frații l-au rugat să fugă, acesta a refuzat, amintindu-și de cuvintele lui Hristos:
„Cel ce ridică sabia, de sabie va muri.”
Moise a ales să-și păstreze credința până la capăt și a fost ucis împreună cu câțiva dintre ucenicii săi. Viețile Sfinților îl descriu astfel:
„Aşa a fost sfârşitul Cuviosului părintelui nostru Moise Arapul, care din tâlhar se făcuse monah şi care, prin adevărată pocăinţă, a plăcut desăvârşit lui Dumnezeu. Lui nu numai Raiul, dar şi cerul i s-a deschis ca unui mucenic.”
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul – viața în rugăciune și liniște
Tot pe 28 august, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește și pe Sfântul Iosif Isihastul, o figură luminoasă a monahismului athonit din secolul XX.
Tinerețea și chemarea către viața monahală
Iosif Isihastul s-a născut în 1898, pe insula Paros din Grecia, într-o familie modestă, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, a fost nevoit să lucreze de tânăr pentru a-și întreține familia, iar adolescența l-a găsit în portul Pireu.
După satisfacerea stagiului militar, Francisc a simțit o chemare profundă către viața duhovnicească. La 23 de ani, a plecat în Sfântul Munte Athos, locul care avea să-i devină casă pentru tot restul vieții.
Ajuns la Athos, Iosif și-a dorit să găsească un părinte duhovnicesc care să-l învețe rugăciunea inimii, însă căutările sale nu au avut succes imediat. După o scurtă perioadă petrecută la Katunakia, alături de bătrânul Daniil, s-a retras la Vigla, aproape de peștera Sfântului Atanasie Athonitul.
În acest răstimp a întâlnit pe părintele Arsenie, cu care împărtășea aceeași dorință de isihie – retragerea în liniște și rugăciune neîncetată. Împreună au căutat un stareț încercat, pe care l-au găsit în persoana starețului Efrem Dogarul, stabilindu-se într-o colibă modestă la Schitul Sfântului Vasile.
Paraclisul și obștea monahală
În 1938, Sfântul Iosif, împreună cu părintele Arsenie, au ridicat un paraclis în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul și au construit trei mici chilii într-un loc retras și liniștit din munți.
Viața Sfântului Iosif a fost marcată de nevoințe aspre: rugăciuni neîntrerupte, posturi severe și nopți întregi petrecute în contemplație. Cu toate acestea, sănătatea fragilă și anii de asceză l-au adus treptat într-o stare de semi-paralizie.
În 1951, pentru că ucenicii săi nu mai puteau suporta izolarea și asprimea locului, a decis să-și mute obștea într-un loc mai accesibil, la Schitul Nou.
Aici, pe 28 august 1959, Sfântul Iosif Isihastul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, trecând la cele veșnice ca un adevărat mucenic al rugăciunii.
