Georgescu Dragos
În fiecare an, pe 7 august, Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale monahismului românesc și ocrotitoarea femeilor care îi poartă numele. Recunoscută oficial ca sfântă de către Sfântul Sinod în anul 1992, Teodora de la Sihla este considerată simbolul vieții pustnicești, al curăției sufletești și al rugăciunii neîncetate. Povestea vieții ei este una de o profunzime duhovnicească aparte și continuă să inspire mii de credincioși, în special femei care caută echilibru spiritual și lumină în momentele de cumpănă.
Calendar 7 august 2025. Cui trebuie să-i zicem La Mulți Ani mâine
Cuvioasa Teodora s-a născut în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în satul Vânători din județul Neamț, într-o familie cu stare bună și cu credință în Dumnezeu. Tatăl său, Ștefan Joldea, era un boier respectat și comandant de artilerie la Cetatea Neamțului. Încă din copilărie, Teodora s-a remarcat printr-o înclinare firească spre cele duhovnicești. Se spune că prefera să petreacă timp în rugăciune și în biserică, decât în jocurile obișnuite ale vârstei. Încurajată de părinți, care au observat sensibilitatea și curăția inimii ei, tânăra a crescut într-un mediu în care valorile creștine erau respectate și trăite zilnic.
Ajunsă la vârsta căsătoriei, părinții au hotărât ca ea să se mărite cu un tânăr pe nume Elefterie, provenit și el dintr-o familie credincioasă. Deși s-au căsătorit, amândoi soții au înțeles la scurt timp după nuntă că vocația lor era alta. După o perioadă scurtă de conviețuire, au ales să se despartă în mod creștinesc, fiecare urmând drumul monahal.
După despărțirea de Elefterie, Teodora a intrat în obștea Schitului Vărzărești din județul Vrancea. Aici, s-a pus sub ascultarea egumenei și a început să ducă o viață de rugăciune, post și smerenie. În această perioadă, incursiunile otomane în Moldova au determinat multe mănăstiri să se retragă în locuri izolate, pentru a se proteja de prigoană. Astfel, călugărițele de la Vărzărești s-au mutat în Munții Buzăului, unde au continuat nevoințele în condiții mult mai dure.
Teodora s-a remarcat printr-o viață ascetică exemplară. A petrecut în Munții Buzăului aproximativ zece ani, în rugăciune neîntreruptă și izolare. Postea adesea cu apă și pâine, iar nopțile și le petrecea în meditație duhovnicească. În tot acest timp, nu a încetat să ceară de la Dumnezeu luminare și întărire în lupta cu ispitele și cu slăbiciunile firii.
Retragerea în Munții Neamțului și viața în singurătatea Sihlei
După cei zece ani petrecuți în Buzău, Teodora s-a întors în Moldova, unde a cerut binecuvântare pentru a duce o viață de sihăstrie. A fost îndrumată de ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei Neamț, care a recunoscut în ea harul și chemarea către o viață pustnicească autentică. Acesta a condus-o în adâncul pădurilor din Munții Neamțului, în apropierea locului cunoscut astăzi sub numele de Sihla.
Acolo, ieroschimonahul Pavel a găsit un bordei părăsit, într-un loc greu accesibil, unde Teodora avea să se stabilească. Cu timpul, s-a mutat într-o peșteră din apropiere, aflată într-un loc și mai retras, unde și-a petrecut restul vieții. Peștera care astăzi îi poartă numele se află într-un loc greu accesibil, între stânci și păduri deasă, și este considerată de mulți un spațiu sacru, unde harul se simte în mod cu totul aparte.
Viața Teodorei în acești ani a fost una de maximă austeritate. Se hrănea cu fructe de pădure, rădăcini și plante comestibile, cum ar fi „iarba dulce”. Dormea direct pe lespedea rece a peșterii, iar zilele și le petrecea în rugăciune continuă, cântări bisericești și meditație asupra celor sfinte. Nu a avut niciun contact cu lumea exterioară, cu excepția câtorva monahi rătăciți care au fost martori la sfințenia ei.
