Calendar ortodox 11 decembrie 2025. În fiecare an, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfântul Daniil Stâlpnicul și pe Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul, două figuri reprezentative ale ascetismului creștin, cunoscute pentru viața lor dedicată rugăciunii și nevoinței pe stâlp – una dintre cele mai aspre forme de trăire monahală.
Calendar ortodox 11 decembrie 2025. Sfântul Daniil Stâlpnicul
Sfântul Daniil s-a născut în satul Vitaria, în Mesopotamia, într-o familie creștină. Fiind singurul copil, părinții l-au închinat lui Dumnezeu încă din copilărie. La doar doisprezece ani, a intrat în viața monahală, primind binecuvântarea unuia dintre cei mai mari asceți ai vremii: Sfântul Simeon Stâlpnicul.
După câțiva ani petrecuți în mănăstire, Daniil s-a retras într-un vechi templu păgân de lângă țărmul Mării Negre, unde s-a nevoit în rugăciune. Ulterior, a ales calea stâlpului, urcând pe o construcție modestă pe care a rămas până la sfârșitul vieții. A îndurat frigul, căldura, vânturile puternice și, după cum mărturisesc scrierile vechi, chiar atacurile duhurilor rele.
În jurul stâlpului său s-au adunat numeroși ucenici, care îi urmăreau exemplul și învățăturile. Daniil era căutat și de credincioși simpli, dar și de oameni cu autoritate. Împăratul Leon cel Mare l-a vizitat, declarându-i celor prezenți:
„Iată cea mai de preț comoară a împărăției mele!”.
Sfântul și-a cunoscut dinainte sfârșitul pământesc. Ucenicii au mărturisit că, în clipa trecerii sale la Domnul, au văzut deasupra stâlpului îngeri, proroci, apostoli și mucenici venind în întâmpinarea sufletului său.
Înainte de moarte, Daniil i-a cerut împăratului Anastasie ca trupul său să fie îngropat adânc, iar deasupra să fie așezate moaștele Sfinților Anania, Azaria și Misail. Dorea ca cei care veneau la mormânt să se roage în primul rând acestor sfinți mucenici, considerându-i vrednici de toată cinstirea.
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul
Glasul 1
Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoșilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; și în trup viața celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul
Glasul 8
Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte, și ca o stea mult strălucitoare ai depărtat întunericul înșelăciunii. Luminează și acum inimile robilor tăi cu lumina cea neapusă a cunoștinței.
Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul
Sfântul Luca a trăit în secolul al X-lea, la Constantinopol, în vremea împăratului Constantin Porfirogenetul. În tinerețe a fost soldat în armata bizantină și a luptat într-un război împotriva bulgarilor. A fost martorul unor scene dramatice, în care mii de oameni și-au pierdut viața. Faptul că a scăpat nevătămat l-a făcut să vadă în aceasta o intervenție divină.
Impresionat de harul primit, Luca a renunțat la viața militară și s-a călugărit. A ales aceeași nevoință extremă ca și Simeon și Daniil: a urcat pe un stâlp aflat în apropiere de Calcedon. A trăit acolo 45 de ani, rugându-se neîncetat și purificându-și inima de gânduri tulburătoare și patimi.
Sfântul Luca a fost înmormântat la Mănăstirea Sfântul Vasian, lăcaș la a cărui restaurare contribuise alături de prietenul său, Patriarhul Teofilact.
În aceeași zi sunt pomeniți și:
-
Sfinții Mucenici Achepsei și Aitala
-
Sfântul Mucenic Mirax
-
Sfântul Mucenic Varsava
-
Sfinții Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian și Sfânta Muceniță Vevea
-
Cuviosul Leontie din Ahaia




















