Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 19 ianuarie 2021. Ce rugăciune se spune

Calendar ortodox 19 ianuarie 2021. Ce rugăciune se spune

Calendar ortodox 19 ianuarie 2021

Calendar ortodox 19 ianuarie 2021. Credincioșii au motiv de mare sărbătoare în ziua aceasta, pentru că are loc pomenirea Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul.

Calendar ortodox 19 ianuarie 2021. Ce sfânt se sărbătorește

Ziua de 19 ianuarie este dedicată Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, aceasta fiind sărbătorit în fiecare an de credincioși. Părinții lui era credincioși, ei având numele celor care au zămislit Israel, Avraam și Sara. Fiul lor era și el credincios, după cum a fost învățătura părinților săi.

Avraam și Sara i-au dat naștere lui Macarie când erau destul de înaintați în vârstă, și tocmai de aceea i-au pus numele fericirii, adică „Macarie”. Totuși, părinții lui au vrut ca el să se însoare, pentru că așa era rânduiala. Însă tânărul avea alte planuri, așa că s-a împotrivit cu toată ființa.

Nunta a avut loc până la urmă, dar în noapte nunții el a fugit de acasă, pentru că nu voia să își piardă fecioria. A mers pe muntele Nitriei, unde a stat mai mult timp, iar apoiu când a mersa acasă și-a descoperit soția bolnavă de friguri și a murit la scurt timp. La fel și părinții lui Macarie, iar el a rămas singur pe lume.

Calendar ortodox 19 ianuarie 2021. Rugăciunea zilei

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Glasul 1

Ceata îngerilor, ceata mucenicilor, şi a Apostolilor Tăi, Cuvântule, se roagă totdeauna multei milostivirii Tale, Iubitorule de oameni, milueşte-i pe toţi, pentru Născătoarea de Dumnezeu, ca un îndurat.

Viaţă fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiţilor, Sfinte Macarie, purtătorule de Dumnezeu; şi locuind în pustiu, ca într-o cetate, ai primit de la Dumnezeu harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim.

Calendar ortodox 19 ianuarie 2021. Ce sfinți sunt pomeniți

Tot pe această dată, pe 19 ianuarie, în calendarul ortodox 2021 mai sunt cinstiți și umrătorii sfinți:

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul;

Sfânta Muceniţă Eufrasia;

Sfântul Marcu Eugenicul din Efes;

Sfântul Cuvios Meletie Valisiotul Mărturisitorul;

Sfântul Cuvios Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei.

Aducerea moaştelor Sfântului Grigorie Teologul în Biserica “Sfinţii Apostoli“;

Minunea din Niceea, când Sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii şi a dat-o ortodocşilor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: