Conform Legii Educației din România, folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs este interzisă. Legea, care a intrat în vigoare în septembrie 2023, stipulează că telefoanele mobile pot fi utilizate numai în locații aprobate prin regulamentul școlii și acestea pot fi reținute de către cadrele didactice.
Când au voie elevii să-și folosească telefoanele mobile
În timpul orelor de curs, elevilor le este interzis să folosească telefoanele mobile. Dacă profesorii descoperă telefoane sau alte dispozitive de comunicare electronică la elevi, acestea pot fi confiscate și returnate părinților. Conform Legii Educației, valabilă începând cu 2 septembrie 2023, utilizarea telefoanelor de către elevi este permisă numai în locuri specificate clar în regulamentul intern al instituției educaționale.
”Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”, prevede articolul 106 din Legea Educației.
Ce pățesc elevii prinși cu telefoane în timpul orelor de curs
Conform Legii Educației, dacă un elev este surprins folosind telefonul mobil în timpul orelor de curs, personalul instituției educative are dreptul să confiște dispozitivul. Acesta va fi ulterior predat părinților sau tutorilor legali în cazul elevilor minori, respectând regulile stabilite în regulamentul intern al școlii.






















