Redactia.ro
Home » Știri » Când pică Rusaliile în 2024? Câte zile libere vor avea românii

Când pică Rusaliile în 2024? Câte zile libere vor avea românii

Când pică Rusaliile în 2024? Câte zile libere vor avea românii

Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh sunt una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Această zi marchează evenimentul biblic al Pogorârii Sfântului Duh peste apostoli, conform promisiunii făcute de Iisus Hristos înaintea patimii și morții Sale.

Când pică Rusaliile în 2024

Potrivit tradiției, Rusaliile sunt sărbătorite la 50 de zile de la Paștele creștin ortodox. În 2024, această sărbătoare va fi celebrată pe 23 și 24 iunie. În lumea satului tradițional din România, această zi este marcată de obiceiuri și tradiții specifice. Oamenii duc la biserică ramuri de tei sau nuc pentru a fi sfințite, apoi împodobesc cu ele intrarea în casă și ferestrele, ca o formă de protecție împotriva spiritelor rele.

Câte zile libere vor avea românii de Rusalii

Pentru românii angajați în sectorul public, Rusaliile aduc o zi liberă în plus, formând astfel o minivacanță de trei zile, care va include 22 iunie (sâmbătă), 23 iunie (duminică) și 24 iunie (luni).

În 2024, Rusaliile se alătură altor zile libere importante din calendarul românesc, precum Ziua Copilului (1 iunie), Adormirea Maicii Domnului (15 august), Ziua Națională a României (1 decembrie), și cele două zile de Crăciun (25 și 26 decembrie).

Astfel, Rusaliile nu doar că aduc ocazia de a marca spiritualitatea și tradițiile religioase, dar oferă și oportunitatea de a petrece timp alături de familie și de a participa la activități specifice acestei sărbători.

Ce zile libere mai au românii în 2024

  • 1 iunie – Ziua Copilului (sâmbătă)
  • 23 iunie – Rusalii (duminică)
  • 24 iunie – A două zi de Rusalii (luni)
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (joi)
  • 16 august (zi liberă stabilită de Guvern numai pentru anul 2024)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
  • 25 decembrie – prima de Crăciun (miercuri)
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (joi)
  • 27 decembrie (zi liberă stabilită de Guvern numai pentru anul 2024).

Ce trebuie să facă femeile de Rusalii pentru a-și menține tinerețea și frumusețea

Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh marchează o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox. Această zi este încărcată de semnificații religioase, dar și de tradiții populare vechi, care ne dezvăluie secretele menținerii tinereții și frumuseții.

Obiceiul Moșilor de Vară este una dintre tradițiile străvechi care se păstrează și astăzi, în special de către femei. Se crede că respectarea acestui obicei este cheia pentru a rămâne tinere și frumoase fără să îmbătrânim rapid. Femeile care urmează cu strictețe obiceiul Moșilor de Vară pregătesc mese îmbelșugate, pline de mâncăruri alese, și se asigură că în casă nu se face curățenie. Se spune că aceste acțiuni protejează casa și pe locuitorii ei de spiritele rele.

În tradiția populară românească, Rusaliile sunt asociate cu entități precum Ielele sau Rusalii, care sunt considerate spirite malefice. Se crede că aceste entități pot aduce neplăceri și suferințe celor care nu le respectă corespunzător. Prin urmare, oamenii își decorează casele cu plante precum leușteanul, usturoiul și ramurile de tei pentru a se proteja de influențele negative.

Conform credințelor populare, în timpul Rusalilor, sufletele adormite se trezesc și călătoresc către Valea cu Dor, unde găsesc tot ce li s-a oferit ca pomană de-a lungul anului. Cei care nu găsesc nimic se întorc dezamăgiți sau se răzbună într-un fel sau altul.

În ciuda conotațiilor mai puțin plăcute ale acestei sărbători, Rusaliile sunt și o ocazie de a celebra frumusețea naturii, cu înflorirea ferigii și începerea sezonului de culegere a plantelor medicinale. Se spune că aducerea ferigii în casă în noaptea de Rusaliile aduce noroc.

Tradiții și obiceiuri pe care să le respecți în a doua zi de Rusalii

În a doua zi de Rusalii, se respectă o serie de tradiții și obiceiuri cu totul speciale. Este strict interzis să te îmbăiezi sau să înoți în această zi, deoarece Rusaliile sunt considerate a fi stăpânele apelor. De la sărbătoarea Duminicii Rusaliilor și pentru următoarele nouă săptămâni, se sfătuiește să eviți culegerea plantelor medicinale.

Legenda spune că Rusaliile sunt fiicele lui „Rusalim Împărat”, o personificare a orașului Ierusalim. Ele pășesc pe pământ timp de o lună și sunt invizibile ochilor oamenilor. În calea lor, se zvârcolesc boli și necazuri. Pentru a se proteja, oamenii își pun în case pelin și usturoi. În aceste zile, frunzele de pelin sunt adăugate în toate băuturile, cu excepția apei.

Rusaliile pedepsesc aspru cei care săvârșesc răutăți sau nu respectă sărbătorile. Pot ridica oamenii în vârtejuri, îi pot lovi sau îi pot face să-și piardă mințile. În Ardeal, în a doua zi de Rusalii, există un obicei numit „udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, crezându-se că acest gest aduce sănătate și frumusețe pe tot parcursul anului.

Rugăciunea pe care să o rostești în a doua zi de Rusalii

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.

Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! Amin!”.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: