România ar putea încheia perioada de austeritate la sfârșitul anului viitor, dacă autoritățile vor implementa corect măsurile asumate, a declarat vicepremierul Dragoș Anastasiu, marți, într-un interviu acordat postului Antena 3 CNN. Potrivit acestuia, condițiile pentru revenirea la un regim fiscal mai relaxat țin de reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea investițiilor și adoptarea unor măsuri clare de debirocratizare și digitalizare.
Vicepremierul a făcut referire la reuniunea ECOFIN de marți, unde România este reprezentată de ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare. Acesta urmează să prezinte oficialilor europeni planul Guvernului pentru redresarea deficitului bugetar, un document deja aprobat de Parlament.
Când va ieși România din austeritate
Dragoș Anastasiu s-a declarat optimist în privința reacțiilor din partea Comisiei Europene și a miniștrilor de finanțe din zona euro. În opinia sa, semnalele pozitive așteptate la ECOFIN ar reprezenta o primă validare a direcției adoptate de România.
„Sunt convins că astăzi vom primi prima confirmare că facem bine ceea ce facem. Avem reuniunea ECOFIN, iar eu am încredere că partenerii noștri vor aprecia pozitiv eforturile noastre, chiar și în contextul acestor sacrificii. Această confirmare se va traduce în dobânzi mai mici la împrumuturile statului și, implicit, într-un deficit bugetar mai mic.
Urmează un pachet de măsuri care răspunde necesității de echitate. Oamenii sunt, pe bună dreptate, revoltați de anumite aspecte, și trebuie să corectăm aceste dezechilibre. Nu putem face totul de pe azi pe mâine, pentru că multe lucruri sunt „betonate” din punct de vedere legal. Însă este clar că trebuie să stimulăm economia. Putem face acest lucru prin debirocratizare, simplificare și digitalizare”, a spus pentru Antena3CNN.
Acesta a precizat că sprijinul extern ar putea contribui la scăderea costurilor de finanțare pentru statul român, ceea ce ar permite, pe termen mediu, reducerea presiunii fiscale și bugetare.
Reforma fiscală, însoțită de măsuri de echitate și eficiență
Vicepremierul a subliniat că măsurile adoptate până acum răspund necesității de echitate fiscală și de eficientizare a sistemului public. Totuși, el a recunoscut că schimbările nu pot fi implementate instant, din cauza constrângerilor legislative existente.
Una dintre declarațiile-cheie ale vicepremierului a fost legată de posibilitatea revenirii la un regim fiscal mai lejer, începând cu sfârșitul anului viitor. Acest lucru, a spus el, depinde de menținerea unei politici fiscale echilibrate și de capacitatea de a gestiona eficient cheltuielile publice.
„Suntem într-o perioadă de management de criză, iar aceste măsuri sunt, cred, temporare. Dacă facem ce trebuie, reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor, la finalul anului viitor vom putea reveni la taxe mai comode”, a adăugat vicepremierul.
Vicepremierul a reiterat nevoia de predictibilitate în mediul economic, atrăgând atenția asupra faptului că frecvența modificărilor fiscale afectează negativ încrederea antreprenorilor. El a evidențiat că digitalizarea administrației și simplificarea procedurilor sunt pași esențiali pentru susținerea economiei.
„Pe alocuri, digitalizarea se poate face rapid. Ne uităm la alte țări, cum ar fi Ucraina, care au reușit să digitalizeze chiar în plin război. Simplificarea și debirocratizarea sunt măsuri care pot fi aplicate imediat şi antreprenorii nu mai pierd timpul cu hârtii şi se pot concentra pe business.
Dacă ne așezăm puțin și nu mai venim cu schimbări de pe o zi pe alta, vom putea asigura predictibilitate. Iar atunci oamenii nu vor mai sta cu ochii pe ce se întâmplă în fiecare zi și se vor putea concentra pe dezvoltarea afacerilor lor. Chiar dacă, în multe cazuri, avem taxe mai mici decât în alte țări, nici măcar pe acestea nu le colectăm eficient. Aici va urma o altă reformă importantă, despre care vorbim de prea mulți ani”, a subliniat Anastasiu.






















