Redactia.ro
Home » Știri » Cardiologul Dan Tesloianu, eliberat din închisoare! Cum i-a convins pe judecători să-l scoată de după gratii / Decizia instanței

Cardiologul Dan Tesloianu, eliberat din închisoare! Cum i-a convins pe judecători să-l scoată de după gratii / Decizia instanței

dan tesloianu

Medicul Dan Tesloianu, acuzat că refolosea stimulatoare cardiace de la pacienți decedați, i-a convins vineri seară pe judecători să-l lase să fie cercetat în arest la domiciliu.

Dan Tesloianu, plasat în arest la domiciliu

Cardiologul a declarat în fața instanței vineri, 12 mai, că a recurs la soluția de a transplanta stimulatoarele cardiace prelevate de la cadavre la pacienți vii deoarece oamenii care le-au primit se confruntau cu situații disperate și puteau să moară oricând.

Dan Tesloianu, medicul cardiolog de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași aflat în arest preventiv din 18 februarie, în dosarul stimulatoarelor cardiace, iese din închisoare și va fi plasat în arest la domiciliu, a decis Curtea de Apel București vineri seară. Decizia este definitivă.

„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii din data de 02.05.2023, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București- Secția I Penală”, se arată în minuta instanței.

Este acuzat că refolosea stimulatoare cardiace de la pacienți decedați

Procurorii ceruseră prelungirea arestului preventiv cu încă o lună, începând cu 18 aprilie. Dan Tesloianu este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, precum și complicitate.

Dan Tesloianu a fost reţinut pe 17 februarie de Parchetul General, iar pe 18 februarie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El a fost acuzat de procurori că a reutilizat 238 de stimulatoare cardiace sau defibrilatoare care au fost „extrase din cadavre sau a căror sursă de provenință nu se cunoaște”.

Potrivit procurorilor, medicul cardiolog a creat o rețea din 2017, în care diferiți medici îi furnizau stimulatoare cardiace „extrase din cadavre”, pe care el apoi le implanta, contra cost, pacienților. Prețul unui astfel de dispozitiv varia între 2.000- 3.000 de euro, potrivit unor surse.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: