Redactia.ro
Home » Coronavirus » Care sunt cele mai cumpărate alimente in perioada de pandemie COVID-19? De ce sunt considerate ele medicamente naturiste ?

Care sunt cele mai cumpărate alimente in perioada de pandemie COVID-19? De ce sunt considerate ele medicamente naturiste ?

cumparaturi pandemie

Ghimbirul, lămâia și usturoiul sunt renumite pentru întărirea sistemului imunitar și sunt foarte bune antivirale. Aceste alimente cunoscute ca fiind și medicamente „naturiste” ajută oamenii să stea departe de gripă sau de afecțiuni respiratorii.

Până la începutul lunii iunie, în Statele Unite ale Americii au crescut vânzările de ghimbir cu 94%, de usturoi cu 62%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În Europa, consumatorii au optat pentru consumul vitaminei C, astfel au crescut vânzările de lămâi și citrice.

Un blogger nutriționist ne îndeamnă sa consumam vitamina C din alimente de sezon precum : căpșuni, cireșe. Oana Trifu Bulzan, spune că un ceai de orice fel, cu ghimbir și cu lămâie, este o combinație super sănătoasă, „super-benefică pentru corp”.

De ce este bine să consumăm citrice

„În momentul de față știm că este bine să ne ferim de supra-stimularea sistemului imun, acea furtună citokine despre care s-a tot vorbit, de fapt are de-a face cu un sistem imun hiper-reactiv și din acest motiv trebuie să avem permanent grijă să nu stimulăm nici prea mult nici prea puțin sistemul imun. E mai bine să ne reorientăm către alimente și mai puțin către suplimente. Găsim vitamina C și în produsele verzi închis la culoare, găsim în broccoli, găsim în o mulțime de alte citrice, găsim și în alimentele de sezon, am avut sezon de căpșuni, acum vin cireșele.

Știu că la un moment dat se goliseră rafturile de usturoi, este foarte bine că am început să consumăm usturoi, nu știu dacă o să ne scape de Coronavirus, dar este un foarte bun antiviral este un ingredient foarte bun pe care ar trebui să-l consumăm și în pandemie și în afara pandemiei”, a afirmat aceasta.

Loading...