Redactia.ro
Home » Știri » Cât câştigă un pompier în România. Obligaţiile lor sunt pe măsura salariului

Cât câştigă un pompier în România. Obligaţiile lor sunt pe măsura salariului

Cât câştigă un pompier în România. Obligaţiile lor sunt pe măsura salariului

Iată cât câştigă un pompier în România. Țara noastră are în jur de 33.000 de pompieri profesionişti la momentul actual.

Cât câştigă un pompier în România. Obligaţiile lor sunt pe măsura salariului

Cei mai mulți pompieri își aleg meseria doar dacă cred într-adevăr în menirea lor, aceea de a salva vieți, în primul rând, dar și bunuri materiale. Avantajele financiare sunt – de ce nu – și ele de luat în calcul. Iată cât câștigă un pompier în România.

La început, este vorba despre un salariu mic la început, adică unul minim pe economie, plus anumite sporuri, dar acesta creşte în funcţie de avansarea în grad şi de experienţă. Cine ajunge într-un grad înalt și are și multă experiență ar putea ajunge astfel să câștige şi câteva mii de euro pe lună, salariu brut, potrivit Observator.

Ce salariu are un pompier servant

De obicei, salariul unui pompier servant variază în funcție de mai mulţi factori, unul dintre aceştia fiind condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, a relatat Observator. Totodată, pompierul servant activează în cadrul unui serviciu voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă şi este angajat pentru a interveni în situaţii de urgenţă și nu doar în caz de incendiu, dar şi în alte situaţii precum accidente de circulaţie, inundaţii, cutremur etc, potrivit sursei menționate mai sus.

Cât câştigă un subofiţer de pompieri

Un pompier subofiţer are și cel mai greu tip de intervenții pentru că ei sting incendii, intervin alături de echipaje SMURD pentru descarcerare sau ajută în caz de inundaţii şi alunecări de teren.

Salariul lor poate ajunge la 3.600 de lei salariu net, plus anumite sporuri, dar poate crește totodată în mod constant, la anumite intervale de timp.

Salariul unui şofer pe autospeciala de pompieri

Salariul de pornire al unui şofer pe autospeciala de pompieri este de aproximativ 5.700 de lei brut. Evident, crește în funcție de experiență. În mod normal, se caută angajaţi destul de tineri, până în 35 de ani, pentru a se asigura că reflexele ca şofer sunt dintre cele mai bune.

Cât câştigă pompierii civili

Conform legislaţiei în vigoare, „serviciile de pompieri civili sunt structuri profesionale, altele decât unităţile Corpului Pompierilor Militari, încadrate cu personal civil, care au atribuţii privind apărarea vieţii, avutului public şi/sau privat împotriva incendiilor, în sectoarele de competenţă stabilite cu acordul brigăzilor şi grupurilor de pompieri militari, precum şi pentru acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol, în caz de accident sau dezastru”.

Salariul nu diferă foarte mult de cel al unui pompier militar, mai ales că „pompierii civili trebuie să îndeplinească cerinţele de calificare prevăzute pentru profesia de pompier”.

Tot mai multe firme şi-au îndreptat atenţia către serviciile de pompieri civili. Pompierul civil ataşat unei firme se ocupă, printre altele, de tot ce ţine de stingerea incendiilor, dar şi de întreţinerea mijloacelor din dotare, a relatat Observator.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: