Redactia.ro

Caz neașteptat la Brăilă. Un pompier a ajuns la spital după ce a folosit o substanță inflamabilă pentru a aprinde focul

Un pompier în vârstă de 25 de ani, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, a fost rănit grav în urma unui incendiu izbucnit chiar în locuința sa din municipiul Brăila. Incidentul s-a produs după ce tânărul ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă, folosind o substanță inflamabilă, potrivit informațiilor transmise de Agerpres.

Caz neașteptat la Brăilă

Evenimentul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 18:20, când Dispeceratul ISU Brăila a fost alertat cu privire la un incendiu izbucnit la o casă de pe strada Edmund Nicolau. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o ambulanță cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Brăila, precum și echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean.

La sosirea forțelor de intervenție, focul se manifesta într-una dintre camerele locuinței, cu degajări mari de fum. În interior a fost găsită o victimă inconștientă, dar cu semne vitale, care a fost preluată de urgență de echipajul medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Brăila.

Un pompier a ajuns la spital după ce a folosit o substanță inflamabilă pentru a aprinde focul

Potrivit Compartimentului Informare și Relații Publice al ISU Brăila, tânărul pompier a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare, dar și pe căile respiratorii superioare. Din cauza gravității leziunilor, acesta a fost ulterior transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din București.

„Victima, în vârstă de 25 de ani, este angajat ca soldat gradat profesionist în cadrul ISU Dunărea Brăila din februarie 2025. Aflat în timpul liber, acesta a încercat să aprindă focul într-o sobă cu acumulare de căldură (teracotă) folosind o substanţă inflamabilă Victima a fost transportată la UPU Brăila, în stare inconştientă, cu arsuri pe căile respiratorii superioare, membrele superioare şi inferioare, ulterior fiind a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’ Bucureşti”, a transmis ISU Brăila.

În urma incendiului, bunurile dintr-o încăpere au fost distruse, iar pereții din alte două camere, precum și din baie și bucătărie, au fost afectați de flăcări și fum. Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: