Cazul Caracal devine pe zi ce trece mai complicat. În timp ce mama fetei este convinsă că fiica ei e în viață, au ieșit la iveală noi detalii despre ororile la care a fost supusă aceasta. Presa autohtonă a intrat în posesia unor amănunte despre perversiuni la care a fost supusă Alexandra Măceșanu de către Dincă.
La ce perversiuni a fost supusă Alexandra
Familia Alexandrei Măceșanu speră și e convinsă că fata lor e în viață, dar faptele indică un alt deznodământ al tinerei. Potrivit RomâniaTV.net, adolescenta ar fi fost supusă unor chinuri greu de imaginat. Asta pentru că-n mașina acestuia, cea cu care a și răpit-o, au fost găsite fragmente de piele ce i-au aparținut Alexandrei.
Mai mult de atât, anchetatorii care i-au examinat hainele lui Dincă au găsit urme din saliva adolescentei și chiar lichid seminal. Iar asta nu e tot! Anchetatorii care au investigat casa presupusului criminal au găsit niște bandă adezivă în spatele noptierelor. Acestea ar fi avut lipite mai multe fire de păr, despre care se crede că ar fi fost ale Alexandrei.
Citește și:
Alexandra Măceșanu, dispărută din iulie
Sunt mai bine de trei luni de când părinții Alexandrei Măceșanu așteaptă să afle ce s-a întâmplat cu fiica lor. Amintim că adolescenta de 15 ani a fost luată „la ocazie” de către Gheorghe Dincă și apoi răpită.
Între timp, Gheorghe Dincă a fost transferat la Penitenciarul Jilava, unde își așteaptă sentința. Zilele trecute, a fost supus unor noi teste psihologice pentru a se stabili cu exactitate de ce afecțiuni suferă.
Citește și Cazul din Caracal. Gheorghe Dincă, speriat de deținuți
Te-ar putea interesa și:
-
Mirela a stat 6 luni în iadul din Afganistan. Prima femeie din România care e Șefa luptătorilor în...
-
SOȚUL ei își găsise AMANTĂ și a DIVORȚAT de ea, a angajat un avocat scump și casa i-a rămas lui....
-
Fotograful maternitatii era sa scape camera din mana cand a vazut cum se numesc doi bebelusi, baietel si...
-
A văzut că o sună soțul, însă când a răspuns bărbatul nu zicea nimic. Când și-a dat seama ce se...
-
ULTIMA ORA! Se dau BANI inainte de SĂRBĂTORI! Toți românii sunt VIZAȚI
-
El are 19 ani, ea 72, dar se iubesc la nebunie, s-au căsătorit și povestesc tuturor despre prima lor...
-
De ce Kate Middleton apare tot timpul în public cu degetele bandajate? Detaliul care i-a îngrijorat pe fani