La cinci zile după dispariția Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției, locul ei de odihnă de la cimitirul Izvorul Nou din București rămâne încărcat de emoție și simboluri. Politicianul, care a murit la vârsta de 86 de ani, a fost condusă pe ultimul drum într-o ceremonie atipică, diferită de ritualurile obișnuite ale înmormântărilor tradiționale.
În locul unei slujbe religioase clasice, momentul despărțirii a fost marcat de colinde, interpretate în memoria ei, un gest rar întâlnit în astfel de contexte. Atmosfera a devenit una solemnă, potențată de apropierea Sărbătorilor de Iarnă, iar cei care au iubit-o sau respectat-o au venit să îi aducă un ultim omagiu. Mormântul a fost acoperit cu numeroase coroane de flori, încărcate de mesaje de compasiune și admirație.
Mormântul, marcat de simplitate și încărcătură emoțională
La câteva zile de la înhumare, locul de veci al Rodicăi Stănoiu păstrează o atmosferă impresionantă. O cruce de lemn, flori care încep să se ofilească și liniștea adâncă a cimitirului compun o scenă care spune, în tăcere, povestea unei vieți trăite intens. Vântul mișcă panglicile coroanelor, iar fiecare petală căzută pare să ducă mai departe amintirea unei femei care a marcat mediul academic și scena politică din România.
Mesajele lăsate pe coroane vorbesc despre respect și recunoștință: „Un pios omagiu, stimată doamnă ministru”, „Odihnă veșnică”, transmit apropiați, foști colegi și persoane care au cunoscut-o de-a lungul carierei.
Acum, la cinci zile de la înmormântare, printre coroanele așezate la mormânt se remarcă și una trimisă de studentele ei, alcătuită din trandafiri galbeni și roșii — un gest simbolic al generațiilor pe care le-a format, potrivit Cancan.

Deși Rodica Stănoiu a ocupat funcții de rang înalt și a avut un statut social important, la căpătâiul ei se află o cruce modestă din lemn. Pe ea sunt trecute datele care îi marchează destinul: 10 mai 1939 – 3 decembrie 2025. Fosta ministră a fost înhumată cu două zile înainte, într-un cadru cu mult fast, așa cum au relatat apropiații.
Mesaje și omagii pentru fosta ministră a Justiției
Institutul de Cercetări Juridice a transmis o declarație publică în care subliniază contribuția Rodicăi Stănoiu la dezvoltarea criminologiei în România. În comunicatul instituției se arată că aceasta „și-a dedicat activitatea cercetării științifice riguroase, contribuind în mod substanţial la dezvoltarea criminologiei ca disciplină autonomă şi la aprofundarea studiilor privind politica penală, delincvenţa şi mecanismele de prevenţie”.
Printre cei care au transmis mesaje de condoleanțe s-a numărat și fostul premier Adrian Năstase. Acesta a spus că dispariția fostei sale colege reprezintă o pierdere personală profundă:
„Odată cu plecarea Rodicăi Stănoiu pleacă și o parte din viața mea, așa cum am trăit-o în ultimii 50 de ani. Dumnezeu s-o odihnească și s-o ierte, dacă este cazul!”, a declarat acesta într-un mesaj public.
Sursa foto: Arhivă




















