Redactia.ro
Home » Monden » Ce a însemnat „Asia Express” pentru Mihai Petre și soția sa, Elwira. Primele declarații ale marilor câștigători

Ce a însemnat „Asia Express” pentru Mihai Petre și soția sa, Elwira. Primele declarații ale marilor câștigători

Mihai Petre și soția sa, Elwira, au fost marii câștigători ai sezonului 4 „Asia Express- Drumul Împăraților”. Echipa lor a fost un dintre cele mai îndrăgite de public, dar și una dintre cele mai puternice. Probă de probă, au demonstrat că merită să câștige marele premiu, fiind remarcați pentru ambiția lor și felul în care au colaborat.

În momentul în care s-a dat startul competiției „Asia Express”, nouă echipe au pornit dornice de aventură pe Drumul Împăraților. Călăuziți de Irina Fodor, cei 18 concurenți au reușit cu fiecare ediție a emisiunii să-și întreacă limitele și să demonstreze că-și merită pe deplin locul în această competiție.

Ce a însemnat „Asia Express” pentru Mihai Petre și soția sa, Elwira

Probele emisiunii i-au pus în dificultate și au scos de multe ori tot ce a fost mai bun din ei. Au fost râsete, momente tensionate, plânsete și multe emoții, însă fiecare dintre acestea le-a oferit amintiri de neuitat. Fiecare dintre ei își amintește cu drag de clipele petrecută în aventura de pe „Drumul Împăraților”, mai ales că a fost o experiență într-adevăr unică.

Mihai Petre și Elwira au fost cei care s-au întors acasă învingători din această călătorie plină de peripeții. Au reușit să termine ultima probă înaintea echipei formate din Emi și Cuza, iar premiul de 30.000 de euro le-a revenit. Cu toate că ediția emisiunii a fost difuzată aseară, reacția celor doi după acest moment important a întârziat să apară.

Motivul, se pare, a fost faptul că Mihai Petre este în acest moment plecat din țară, la o competiție de dans internațională. În lipsa lui, Elwira a fost cea care a fost invitată la „Neatza cu Răzvan și Dani”, pentru a-și exprima primele sentimente în mod public după marele câștig.

Primele declarații ale marilor câștigători

Chiar dacă s-a bucurat de fiecare moment, se pare că experiența de la „Asia Express” a fost foarte dificilă pentru Elwira, care a resimțit mereu dorul de casă și de copii. Consideră că experiența pe care a trăit-o a fost unică, cea mai mare realizare fiind că nu are nevoie de multe pentru a fi fericită, decât de soțul său și de oameni frumoși în jur.

,,A fost o aventură, iar răsplata a fost atât de frumoasă. A fost o perioadă absolut superbă, cu toate lucrurile bune, cu emoții, cu lacrimi, cu veselie. Dorul de copii a fost cu mine în fiecare zi, asta a fost cel mai dificil lucru pe care l-am îndurat în Asia, dar în același timp a fost cea mai mare motivație pentru noi. Dacă nu ar fi fost fetitele, ne-ar fi fost foarte greu. Am învățat extrem de multe lucruri acolo. Am cunoscut foarte mulți oameni, cu religii diferite, cu tipologii diferite. Am învățat de cât de puține lucruri avem nevoie în viață pentru a fi fericit, știam acest lucru, dar acolo ni s-a confirmat”, a declarat Elwira la „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Mihai Petre, despre experiența de la „Asia Express”

Nu au lipsit însă nici declarațiile lui Mihai Petre, care a intervenit telefonic în emisiune pentru a-și susține soția. În acest moment se află chiar în locația unde s-a desfășurat finala „Asia Express”, ceea ce i-a oferit șansa să retrăiască emoțiile de atunci.

Dansatorul consideră că această experiență este una dintre cele mai importante pe care le-a trăit alături de Elwira, fapt ce i-a demonstrat că dintr-o mare de oameni, și-a găsit cu adevărat jumătatea. Au demonstrat că sunt o pereche perfectă, care colaborează foarte bine atât în calitate de cuplu și părinți, cât și în calitate de camarazi într-o aventură unică.

,,Înainte de campionat am avut o zi liberă și m-am întors în toate locurile de la Asia Express. Am ajuns chiar în locul unde s-a dat startul finalei, a fost o emoție de nedescris, pentru că a fost una dintre cele mai importante experiențe din viața noastră”, a declarat Mihai Petre.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: