Redactia.ro

Ce avere are noul ministru al Educației. Ligia Deca a fost consiliera președintelui Iohannis

Noul ministru al Educației, după demisia lui Sorin Cîmpeanu, este Ligia Deca. Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 3 octombrie, decretul prin care a numit-o în funcția de membru al Guvernului. Ce avere are noul Ministru.

Ce avere are noul ministru al Educației

Potrivit ultimei declarații de avere a noului ministru al Educației, făcută publică în luna iunie a acestui an, Ligia Deca este coproprietara unui teren intravilan de 661 metri pătrați și proprietara unui alt teren de opt metri pătrați. Fosta consilieră a lui Iohannis are un apartament de 107.63 metri pătrați și este coproprietară a unei case de 213.70 metri pătrați, alături de soțul ei. Soțul acesteia are un apartament de 9.14 metri pătrați.

Ministrul Educației are două mașini: o mașină KIA din 2016 și un Opel din 2007. Împreună cu soțul ei, Ligia Deca are în conturi aproximativ 75.000 de lei și circa 55.000 de euro. De altfel, aceasta a mai încasat, în 2021, peste 150.000 de lei din indemnizația de consilier prezidențial și 7.550 de lei pentru funcția de cadru didactic asociat la SNSPA.

Cine este noul ministru al Educației

Ligia Deca este noul ministrul al Educației, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 3 octombrie, decretul prin care a numit-o în funcția de membru al Guvernului. La acel moment, aceasta a fost întrebată de către jurnaliști, ce ar schimba la pachetul legilor educației
„O să ajung la Ministerul Educaţiei după ce se vor fi finalizat procedurile, voi vedea care au fost contribuţiile primite şi voi comunica după aceea”, spunea ea.
Când a venit vorba despre plagiat, Ligia Deca a spus că: „România educată include o diagnoză a problemelor din educaţie după toţi indicatorii de măsurare a performanţei, fie că vorbim despre calitate, fie că vorbim despre echitate, avem nevoie de o reformă profundă, iar viziunea României educată asta este. Tocmai de aceea misiunea mea de a pune în operă viziunea României educată în cadrul legislativ şi nu numai şi în programele şi în tot ce înseamnă activitatea Ministerului vor face exact, vor încerca să răspundă la problemele învăţământului românesc”.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri