Redactia.ro
Home » Monden » Ce avere avea Ion Dichiseanu. După 65 de ani de carieră primea o pensie inimaginabil de mică

Ce avere avea Ion Dichiseanu. După 65 de ani de carieră primea o pensie inimaginabil de mică

Ion Dichiseanu a fost și va rămâne unul dintre cele mai mari nume de pe scena teatrului românesc. Din păcate, în cursul zilei de ieri marele actor Ion Dichiseanu s-a stins din viață, lăsând în urmă râuri de lacrimi din partea familiei, prietenilor și publicului larg care l-a îndrăgit și apreciat.

Cu toate că era unul dintre cei mai talentați actori din România, Ion Dichiseanu avea o pensie inimaginabil de mică. După 65 de ani de carieră, maestrul Ion Dichiseanu primea lunar de la Stat o pensie de doar 1500 de lei.

Maestrul Ion Dichisenau a urcat pe scenă până când probleme de sănătate l-au doborât. El a povestit într-un interviu că își petrecerea zile întregi la repetiții, iar suma de bani pe care o încasa pentru un spectacol la teatru era de doar 150 de lei.

Într-un teatru particular repeţi de zece, douăzeci de ori până ieşi la rampă cu un spectacol. Primesc 150 de lei pe reprezentaţie, dar nu mă plâng, aceasta este menirea mea pe pământ şi nu o văd ca pe un sacrificiu„, a declarat marele actor Ion Dichiseanu.

Într-un alt interviu, Ion Dichiseanu a povestit că are o proprietate, pe care a achiziționat-o în 1991, care îi asigură un venit, doarece este dată spre închiriere. Chiria pe care Ion Dhiciseanu o încasa lunar pentru acea proprietate care era dată spre închiriere era de 700 de euro, echivalentul a aproximativ 3400 de lei.

Am de 24 de ani acest spaţiu şi a fost permanent închiriat. A funcţionat o perioadă foarte bună ca minimarket, iar ultimele cinci luni au închiriat nişte turci pentru pizzerie, doar că nu le-a mers şi au închis. Aşa înveţi ce merge şi ce nu. Financiar vorbind, spaţiul acesta pot să spun că m-a ajutat foarte mult. Din păcate, nu mai am altele„, a dezvăluit Ion Dichiseanu.

Unde va fi depus marele actor Ion Dichiseanu

Trupul neînsuflețit al marelui actor Ion Dichiseanu va fi depus astăzi în foaierul Teatrului Nottara în jurul orei 13:00. Actorul s-a stins din viață, joi, la ora 15.00, la spitalul Floreasca, unde era internat de trei luni. Ion Dichiseanu a avut multiple probleme de sănătate, iar în cursul zilei de miercuri starea sa de sănătate s-a agravat. Conform fiicei sale, Ioana, actorul ar fi primit un diagnostic „greşit” din partea medicilor, motiv pentru care a început să se simtă mai rău.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: