Premierul Ilie Bolojan a transmis un avertisment ferm partenerilor de coaliție, atât în discuții interne, cât și în declarații publice: își va depune demisia dacă nu primește sprijin în privința reducerii numărului de angajați din primării. Declarațiile vin înaintea unei întâlniri la Palatul Cotroceni, unde Bolojan se va reuni cu președintele Nicușor Dan și ceilalți lideri ai coaliției pentru a discuta pachetul de reforme.
Ce condiție a pus Ilie Bolojan ca să nu demisioneze
Într-o conferință de presă susținută marți, premierul a explicat motivele care l-au determinat să recurgă la această presiune politică:
„Le-am transmis că avem o înțelegere, că avem un program de guvernare pentru care am acceptat această funcție, nu era mare înghesuială pentru funcția de premier. Este evident că, dacă aceste lucruri nu sunt respectate, înseamnă că este greu să îți exerciți aceastaă poziție„, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a subliniat că al doilea pachet de reforme ar fi trebuit să includă și măsuri pentru reducerea cheltuielilor din administrația locală. Totuși, din cauza lipsei unui consens între partidele aflate la guvernare, propunerile nu au mai fost depuse.
„Acest pachet este complementar pachetului fiscal, pentru că fără el nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul nu o mai poate suporta în anii următori. Zona de administrație locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zonele de asistență socială. Iar controlul cheltuielilor de personal e o miză importantă, pentru că dacă nu controlăm cheltuielile inutile, riscăm să ne întoarcem anul viitor în situația din acest an”, a spus Ilie Bolojan”.
Bolojan a atras atenția asupra faptului că, în ciuda discuțiilor despre reformă, cheltuielile cu personalul continuă să crească.
„Nu s-au desființat nici măcar posturile vacante”, a mai declarat premierul.
În contextul negocierilor tensionate din coaliție, mesajul transmis de Ilie Bolojan este clar: sprijin pentru reformă sau demisie.