Ce este atonia uterină și cum a dus la decesul unei tinere după naștere

Atonia uterină este o complicaţie post-partum rară, dar potenţial fatală, care determină o hemoragie rapidă după naștere. Recunoașterea la timp și intervenţia medicală promptă pot salva vieți, însă chiar și în spitale moderne pot apărea situații critice. Cazul unei tinere de 29 de ani, care a murit la scurt timp după naștere în urma unei hemoragii severe, readuce în discuţie importanţa monitorizării post-natale și a protocoalelor de urgenţă în obstetrică.

Citește și

Declarații cutremurătoare făcute de soțul polițistei care a murit chiar după ce a născut. De...

Ce este atonia uterină

Atonia uterină reprezintă incapacitatea mușchiului uterin de a se contracta corespunzător după expulzia placentei. În mod normal, contracția uterină comprimă vasele de la locul de implantare a placentei, oprind sângerarea; când uterul rămâne moale, vasele rămân deschise și hemoragia poate fi abundentă și rapidă. Mecanismul este cunoscut clinic, iar atonia este una dintre cele mai frecvente cauze ale hemoragiei postpartum severe.

Semnele alarmante și evoluţia clinică

Semnele care indică o hemoragie pod-partal gravă includ sângerare abundentă după naștere, uter moale la palpare, scăderea tensiunii arteriale, tahicardie, amețeli și, în cazuri extreme, pierderea conștienței. Pierderea rapidă de volum poate duce în scurt timp la șoc hipovolemic. De aceea, observarea continuă a pacientei imediat după naștere — verificarea sângerării, a contractilităţii uterine şi a semnelor vitale — este esenţială.

Factori de risc care cresc probabilitatea atoniei

Atonia uterină poate apărea după naştere vaginală sau cezariană. Printre factorii care cresc riscul se numără: travaliul foarte lung sau excesiv de intens, supradistensia uterină (de ex. sarcinile multiple sau oligohidramnios/ polyhydramnios), administrarea prelungită de oxitocină, anestezia generală, obezitatea maternă, fătul macrosomic sau antecedente obstetricale relevante. Totuşi, atonia poate surveni şi la femei fără factori de risc evidenţi, motiv pentru care protocoalele de monitorizare trebuie aplicate universal.

Manevrele terapeutice iniţiale

Primul pas în gestionarea atoniei este efectuarea rapidă a măsurilor conservatoare: masaj uterin viguroz, administrarea uterotonicelor (oxitocină fiind prima opţiune), evaluarea şi eventual îndepărtarea unor resturi placentare, inspecția canalului vaginal pentru leziuni venoase sau lacerații ce pot sângera. Corectarea rapidă a volumului circulant prin perfuzii şi, dacă este necesar, transfuzii, face parte din managementul imediat. Stabilizarea hemodinamică este prioritară.

Intervenţii escalonate şi proceduri chirurgicale

Dacă manevrele iniţiale nu opresc hemoragia, urmează proceduri suplimentare: compresia bimanuală, tamponamentul uterin (balloon tamponade), ligaturarea arterelor uterine sau a altor vase pelvine, embolizarea arterelor uterine realizată de radiologie intervenţională sau, în situaţia în care toate celelalte măsuri eşuează şi viaţa pacientei este în pericol, histerectomia de urgenţă. Decizia terapeutică trebuie luată rapid de o echipă multidisciplinară formată din obstetrician, anestezist, chirurg, echipa de transfuzie şi, când este posibil, radiologie intervenţională.

De ce hemoragia postpartum rămâne o cauză majoră de mortalitate maternă

La nivel global, hemoragia obstetrică continuă să fie una dintre principalele cauze de deces matern. Chiar în sistemele sanitare avansate, mortalitatea poate apărea dacă recunoaşterea întârzie, resursele nu sunt disponibile imediat sau există refuzuri sau întârzieri în aprobare pentru intervenţii salvatoare. Inegalităţile în accesul la îngrijiri, lipsa unui protocol clar sau lipsa experienţei echipei în gestionarea PPH (postpartum hemorrhage) contribuie la riscul de deces.

Cazul concret: elemente cheie din relatarea clinică

În cazul relatat, pacienta a născut un nou-născut sănătos, însă imediat în perioada postpartum a dezvoltat o sângerare masivă. S-au aplicat manevre conform protocoalelor — masaj uterin, uterotonice, proceduri de urgență — dar uterul a rămas aton. Echipa medicală a propus măsuri chirurgicale majore, inclusiv histerectomie, ca procedură de salvare a vieţii; iniţial au existat refuzuri privind intervenţia, apoi situaţia s-a agravat rapid, s-a recurs la operaţie și la transfer în unitate de terapie intensivă, însă în ciuda eforturilor pacienta a decedat. Astfel de evoluţii arată cât de fulminantă şi imprevizibilă poate fi hemoragia postpartum.

Aspecte etice şi juridice: consimţământul în situaţii critice

În urgenţele obstetricale apare frecvent problema consimţământului pentru proceduri care pot afecta funcţia reproductivă (de exemplu histerectomia). Legislaţia şi protocoalele medicale prevăd modalităţi de intervenţie în situaţii în care pacientul nu poate decide sau când refuzul explict poate pune în pericol viaţa. Echilibrul între respectarea autonomiei pacientului şi obligaţia echipei de a salva viaţa este delicat şi implică proceduri instituţionale clare, comunicare eficientă cu aparţinătorii şi documentare atentă a deciziilor.

Ce pot face spitalele şi autorităţile pentru a reduce riscurile

Măsurile preventive eficiente includ: informarea gravidelor asupra riscurilor şi semnelor de alarmă, planificarea naşterii în unităţi cu resurse adecvate, aplicarea profilactică a uterotonicelor conform ghidurilor, simulări periodice ale echipelor pentru scenarii de hemoragie postpartum, asigurarea stocurilor pentru transfuzii şi existenţa unui traseu rapid de transfer către unităţi superioare. Auditul fiecărui caz de deces matern şi implementarea de măsuri corective sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea practicii clinice.

Recomandări pentru viitoarele mame şi familii

• Alege locul naşterii în funcţie de riscurile estimate şi de accesul la servicii complete; discută cu medicul despre planul de management al naşterii.

• Informează-te despre ce presupune monitorizarea post-natala şi despre semnele care impun intervenţie imediată (sângerare abundentă, ameţeli, slăbiciune).

• Cere clarificări despre protocoalele spitalului în caz de complicaţii majore şi despre opţiunile terapeutice disponibile.

• În cazul în care apar complicaţii, susţine comunicarea între echipa medicală şi familie pentru luarea deciziilor urgente.