Iată ce poate însemna dacă ai o durere difuză în abdomen sau spate. Poate fi semnul unei afecțiuni grave, chiar fatală. Despre ce e vorba.
Ce înseamnă dacă ai o durere difuză în abdomen sau spate. Poate fi semnul unei afecțiuni grave, chiar fatală
O durere abdominală difuză, care se extinde spre spate, poate fi simptomul unui anevrism aortic abdominal, care este o dilatare a aortei, cea mai mare arteră din corp.
În stadiile avansate, anevrismul se poate rupe sau poate determina o disecție de aortă (fisură în peretele vasului de sânge), complicații care provoacă o hemoragie gravă și reprezintă urgențe medicale majore, pentru că pot duce la deces, potrivit Digi24.
Există cazuri când apar simptome, deși alteori nu există manifestări clinice. Prin urmare, dacă apare durere abdominală fără o cauză clară și există suspiciunea unui anevrism aortic abdominal, este important ca pacientul să solicite imediat un consult medical. Medicul va efectua un examen fizic detaliat și va evalua simptomele și istoricul medical al pacientului.
Iată și alte posibile simptome de care trebuie să țineți cont neapărat:
- Pulsație sau bătăi puternice în abdomen.
- Sensibilitate la palparea abdomenului.
- Greutate sau senzație de plenitudine în abdomen.
- Pierdere inexplicabilă în greutate.
- Scăderea tensiunii arteriale sau senzație de leșin.
Este important să se solicite imediat asistență medicală în cazul în care se prezintă simptomele menționate anterior. Pentru a confirma diagnosticul de anevrism aortic abdominal sau pentru a exclude alte afecțiuni, pot fi necesare investigații imagistice speciale, cum ar fi:
- Ecografia abdominală: Aceasta este o metodă non-invazivă și sigură pentru a vizualiza aorta și a detecta prezența unui anevrism și dimensiunile acestuia.
- Tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN): Aceste tehnici de imagistică pot oferi imagini detaliate ale aortei și pot ajuta la determinarea dimensiunii, formei și structurii anevrismului.
Tratamentul anevrismului aortic abdominal poate varia în funcție de dimensiunea anevrismului, starea pacientului și alți factori, și poate include monitorizare periodică, intervenție chirurgicală sau proceduri endovasculare.