Georgescu Dragos
Medicul penumolog Flavia Groșan a murit după o lungă suferință. Ea era internată la Secția de Îngrijiri Paliative a spitalului din Oradea, unde și-a dat ultima suflare.
Ce înseamnă secția de Îngrijiri paliative, locul unde a murit medicul pneumolog Flavia Groșan
Există momente în care medicina, în forma ei cea mai tehnică, pare să-și piardă limitele obișnuite. Momente în care tratamentele, intervențiile, investigațiile și toate mecanismele obișnuite ale sistemului medical par să nu mai fie suficiente. Când boala devine prea grea, prea avansată sau pur și simplu prea împovărătoare pentru ca recuperarea să mai fie o opțiune realistă, în viața pacientului și a familiei lui apare o nevoie diferită: nu aceea de vindecare, ci de alinare. Nu aceea de a lupta pentru eliminarea bolii, ci de a trăi cu ea, fără durere, fără teamă, fără chin. Aici încep îngrijirile paliative — un domeniu care nu salvează vieți în sensul clasic, dar care salvează ceea ce rămâne dintr-o viață atunci când ea devine fragilă.
Îngrijirile paliative formează un univers aparte, o punte între medicină, empatie și spiritualitate, unde scopul nu este să oprești timpul, ci să-l faci suportabil, blând, omenesc. Sunt o abordare holistică, una dintre puținele ramuri ale medicinei care privesc pacientul nu doar ca pe un corp ce trebuie reparat, ci ca pe o ființă completă, cu emoții, relații, dileme, credințe și o familie care îi împărtășește suferința. Aceste îngrijiri se adresează în mod special persoanelor care trăiesc cu boli cronice, degenerative sau terminale, dar și familiilor lor, pentru că suferința nu aparține niciodată unui singur om.
În centrul îngrijirilor paliative se află o idee simplă, dar profundă: calitatea vieții contează, chiar și atunci când cantitatea ei pare limitată. În multe dintre cazurile în care medicii ajung la concluzia că boala nu mai poate fi oprită, cel mai mare pericol nu este doar evoluția bolii în sine, ci durerea, neputința, anxietatea, izolarea, spaima de necunoscut. Îngrijirile paliative nu își propun să rescrie destinul medical al bolii, ci să îndulcească drumul. Să diminueze ceea ce doare, să ofere confort, să explice ceea ce este greu de înțeles, să aline ceea ce pare de nealinat.
În primul rând, îngrijirile paliative presupun controlul simptomelor, o zonă extrem de importantă pentru pacienții aflați în stadii avansate ale bolilor. Între durerile persistente, greața care nu cedează, respirația dificilă, oboseala profundă și anxietatea care apare inevitabil, organismul este supus unei presiuni copleșitoare. De aceea, echipele de paliație se concentrează pe ameliorarea durerii prin tratamente adaptate, pe reducerea senzației de sufocare, pe combaterea grețurilor, pe gestionarea plăgilor, pe sprijin în mobilizare, pe reglarea somnului și pe orice alt simptom care se interpune între pacient și confort.
Dar controlul simptomelor este doar o parte a tabloului. Îngrijirile paliative oferă un sprijin care merge mult mai departe de medicină, pentru că suferința nu este niciodată doar fizică. Există o suferință emoțională, una psihologică, una socială și una spirituală care se suprapun și se amplifică în momentele de vulnerabilitate. De aceea, paliația are o abordare multidimensională, în care fiecare plan al ființei este atins cu grijă.
Sprijinul emoțional este esențial. Mulți pacienți care primesc îngrijiri paliative se confruntă cu frică, tristețe, sentimentul pierderii controlului, neliniște pentru cei dragi, anxietatea legată de evoluția bolii sau chiar frustrări profunde, greu de verbalizat. Psihologii care fac parte din echipele de îngrijire ajută la diminuarea acestor trăiri, ascultă, răspund, explică, normalizează emoțiile, oferă instrumente pentru a gestiona teama și pentru a înțelege tot ce urmează. În multe cazuri, sprijinul emoțional este mai important decât orice perfuzie sau medicație.
Dimensiunea socială pleacă dintr-o realitate simplă: o boală gravă afectează întreaga familie. Apar dezechilibre financiare, nevoi practice, probleme legate de locuință, dificultăți în accesarea drepturilor legale, confuzii în privința documentelor medicale sau a tratamentelor. Un pacient cu o boală avansată nu trăiește în izolare, ci în mijlocul unei rețele de oameni care îi poartă grija. De aceea, asistenții sociali sunt o parte vitală a îngrijirilor paliative. Ei ajută familia să navigheze între instituții, să înțeleagă care sunt drepturile lor, să acceseze indemnizații, servicii, aparate medicale, sprijin financiar sau psihologic, atunci când lucrurile devin prea grele.
Există și o componentă spirituală, deseori neglijată în discuțiile obișnuite despre medicină, dar care devine crucială în anumite momente ale vieții. Fie că pacientul are o credință religioasă puternică, fie că are întrebări existențiale, fie că își reanalizează viața, fie că își caută liniștea în alt fel, consilierii spirituali îi oferă un spațiu sigur pentru introspecție. Aici, pacienții pot vorbi despre sens, frică, nedreptate, acceptare, speranță. În paliație, spiritualitatea nu este despre dogmă, ci despre liniștea interioară a fiecărui om, căutată după propria înțelegere.
Un aspect central al îngrijirilor paliative este caracterul lor individualizat. Fiecare pacient ajunge cu propria poveste, cu propriile nevoi, cu propriile limite și propriile aspirații. De aceea, planurile de îngrijire nu sunt niciodată standardizate. Ele sunt construite în funcție de tipul bolii, stadiul acesteia, vârsta pacientului, istoricul medical, dorințele personale, familia din jur, credințele sale, posibilitățile fizice și emoționale. Unii pacienți au nevoie de o echipă medicală extinsă, alții de un psiholog, alții de un consilier spiritual, iar unii doar de alinarea durerii fizice. Paliația nu forțează nimic, ci adaptează totul în funcție de ceea ce este potrivit pentru fiecare.
Echipa care oferă aceste îngrijiri este, în mod inevitabil, multidisciplinară. Paliația nu este domeniul unui singur medic sau al unei singure categorii profesionale. Este un efort comun al unor oameni diferiți, formați în specialități complementare: medici, asistenți medicali, infirmieri, psihologi, kinetoterapeuți, asistenți sociali, consilieri spirituali, uneori voluntari. Fiecare dintre ei contribuie cu o piesă esențială din puzzle-ul general. Este o muncă de echipă, în care comunicarea și coordonarea sunt cruciale. De multe ori, acest tip de colaborare creează legături profesionale și umane puternice, pentru că fiecare membru al echipei simte responsabilitatea de a proteja calitatea vieții cuiva aflat într-un moment delicat.
Flexibilitatea este una dintre cele mai importante calități ale îngrijirilor paliative. Ele pot fi acordate în spitale, unde pacienții sunt monitorizați atent; în centre specializate, unde atmosfera este diferită de cea a unităților medicale tradiționale, mai caldă, mai intimă; și, în unele cazuri, la domiciliu, acolo unde mulți pacienți doresc să-și petreacă ultimii ani, luni sau zile în mediul familiar, înconjurați de oameni dragi. Faptul că paliația poate fi oferită în mai multe forme face ca pacienții și familiile să poată alege ceea ce li se potrivește cel mai bine.
Pentru mulți dintre cei aflați în astfel de situații, îngrijirile paliative sunt un sprijin care apare într-un moment în care lumea pare să se prăbușească. Familiile care au trecut prin experiența unei boli terminale știu că energia necesară pentru a gestiona tratamente, deplasări, emoții, frici și responsabilități este uriașă. Paliația nu rezolvă orice problemă, dar oferă o structură, un sprijin, un cadru. O familie care se confruntă cu o boală grea nu este lăsată singură. Este însoțită, ghidată, ajutată, ascultată.
De aceea, îngrijirile paliative nu ar trebui privite ca un ultim pas sau ca o renunțare. Ele nu sunt un „sfârșit”. Sunt un mod mai blând de a trăi cu o boală. Un mod de a păstra demnitatea omului. Un mod de a lua decizii conștiente. Un mod de a transforma o perioadă grea într-una în care pacientul nu simte doar boala, ci și sprijinul, prezența și respectul celor din jur.
Pentru unii, îngrijirile paliative sunt șansa de a petrece timp de calitate cu familia, fără dureri insuportabile. Pentru alții, sunt momentul în care își rezolvă conflicte interioare sau familiale. Pentru alții, sunt un spațiu de acceptare. Pentru cei mai mulți, sunt doar o gură de aer într-o perioadă în care fiecare respirație devine un efort.
În realitate, paliația este una dintre cele mai profunde forme de medicină. Nu promite vindecare, dar promite umanitate. Nu promite prelungirea vieții, dar promite îmbunătățirea ei. Nu promite miracole, dar oferă sprijin într-un moment în care omul are cea mai mare nevoie.
