Ce mai face Amalia, fosta astroloagă de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. A făcut parte mulți ani din proiectul matinalului de la Antena 1, dar după plecarea dansatoarei Flavia, Amalia Țircă a anunțat că își dă demisia. În prezent, astrologa și-a schimbat profesia și trăiește o poveste de dragoste alături de bărbatul dorit. Cu ce se ocupă acum bruneta?
Ce mai face Amalia, fosta astroloagă de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cu ce se ocupă acum
Ce mai face Amalia, fosta astroloagă de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Amalia Țircă a prezentat horoscopul ani la rând la „Neatza cu Răzvan și Dani”, fiind alături de cei doi moderatori, pe micul ecran de luni până vineri. Prima care și-a dat demisia a fost Flavia Mihasan, după care Amalia a luat decizia de a pleca și ea. „Este ultima zi a Amaliei alături de noi, pentru că, profesional, ea face un pas uriaș. Mâine-poimâine s-ar putea să îi mulțumiți din avionul în care sunteți. Nu zic mai mult. Îi mulțumim pentru câțiva ani!”, a spus Răzvan Simion în 2019.
Acum, la doi de la plecarea sa de la Antena 1, Amalia Țircă și-a schimbat profesia. Bruneta lucrează la Romatsa, făcând și cursuri de specialitate, absolvind un master intitulat „Management Aeronautic”. Dar pe lângă viața profesională, Amalia trăiește o poveste de dragoste alături de Andrei Andu. Vedeta are și un băiețel din relația anterioară, care îi face viața mai frumoasă. Andrei este pilot și lucrează la compania Tarom.

Amalia, scandal cu tatăl copilului său
Amalia Țircă a avut o relație cu Cici de la Sistem, iar rodul iubirii lui a fost copilul lor, Luca. Deși s-au despărțit, Cici pare că este supărat pe faptul că Andrei, noul iubit al Amaliei se implică prea mult în creșterea copilului lui.
Cel puțin asta reiese din scrisoarea pe care artistul a postat-o pe pagina sa de Facebook. “Când s-a născut Luca, minunea noastră, m-am întrebat cum pot să mă trezesc din somn zâmbind, ştiind că a doua zi trebuie să merg la muncă. Mai ştiam că în câteva momente urmează să merg la el, să îl strâng în braţe, să îl liniştesc şi să mă facă să zâmbesc. Anii au trecut, Luca a crescut frumos, merge la grădiniţă, vorbeşte destul de bine şi nu are nevoie de logoped, după cum susţii tu, «demonule»! Când venea murdar din cap până în picioare din curtea blocului, tot eu şi mama lui îl spălam şi îl pregăteam de nani. Demonule, te rog, ia-ţi labele de pe copilul meu! Ne iubim atât de mult, încât nu există demon destul de puternic pentru a învinge iubirea noastră! Copilul meu, tot copilul meu va rămâne!”, a scris Cici, revoltat.

Potrivit Click.ro, Cici este supărat și revoltat, motiv pentru care a decis să ia atitudine. “Demonul este iubitul Amaliei. Copilul meu nu are nevoie de logoped. Problema este că am avut o discuţie serioasă cu el şi l-am rugat să-mi lase copilul în pace şi să nu se implice foarte mult, dar el nu înţelege”. Ciprian Rogojan și Amalia Țircă s-au despărțit anul trecut, începând imediat lupta pentru custodia lui Luca. Judecătorii au decis ca micuțul să rămână cu mama lui, iar Cici îl poate vedea în zilele de marți și joi, dar și weekend-uri pe lună.