Saghin Sabrina
Catedrala Națională din București, un simbol al credinței și al unității naționale, a fost un proiect colosal, atât din punct de vedere al dimensiunii sale, cât și al complexității lucrărilor de construcție. Părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal și coordonator al Sectorului Monumente și Construcții Bisericești al Patriarhiei Române, a oferit detalii inedite despre provocările și realizările acestui proiect grandios.
Deși este un simbol al credinței ortodoxe românești, părintele Crîngașu subliniază că Catedrala Națională nu este la fel de mare pe cât se crede, având în vedere numărul tot mai mare de credincioși care vin la slujbe. În această lucrare monumentală, fiecare etapă a construcției a fost marcată de momente de încercare și de ajutor divin.
Ce nu se știe despre Catedrala Mântuirii
Montarea crucii pe turla mare a Catedralei Naționale, o lucrare deosebită, a marcat un moment important în acest proces complex. Crucea de șapte tone, care a fost așezată pe turla Pantocrator, reprezintă un simbol al finalizării lucrărilor de la înălțime. Părintele Crîngașu a explicat că această etapă a fost posibilă datorită unei reorganizări a echipamentelor tehnice pe șantier, inclusiv înlocuirea macaralei care a permis ridicarea crucii.
„Montarea crucii de pe turla mare, de șapte metri și tot atâtea tone, s-a făcut acum din motive de organizare a fluxului tehnologic-ingineresc în tot șantierul, mai ales la lucrările peste cota plus 45, care este cota navei Catedralei. (…) Macaraua turn pe care am avut-o până zilele trecute nu permitea montarea crucii, pentru că, în rotire, s-ar fi lovit de ea. Zilele trecute, conform graficelor, cu macaraua șenilată de 650 de tone am demontat fosta macara turn, folosită până acum, și am ridicat și montat pe poziție crucea de pe turla mare” a explicat coordonatorul echipei de lucru de pe șantierul Catedralei Naționale.
Un alt detaliu interesant este faptul că toate crucile și ușile mari din bronz ale Catedralei au fost fabricate în Germania, iar procesul de montare a fost coordonat cu mare atenție pentru a respecta fluxul tehnologic al lucrărilor. Acesta a subliniat că, deși montarea crucii a reprezentat un moment de mare bucurie pentru întreaga echipă, este și un semn al încheierii lucrărilor dificile de la înălțime, urmate de alte etape esențiale, cum ar fi lucrările de instalații, tencuieli și pictură.
„În al doilea rând, marchează sfârșitul, într-o foarte mare măsură, al lucrărilor la înălțime, care sunt mai dificile de executat decât cele la sol. Ziua de astăzi (n.r. – marți) inaugurează o etapă a altor lucrări pe care le avem de făcut până în octombrie, când este programată ziua sfințirii Catedralei Naționale. Aceste multe alte lucrări pe care le mai avem de făcut (…) sunt executate de mulți antreprenori, de multe firme de construcții, pe care noi, echipa de coordonare a Patriarhiei Române de aici din șantier, eu și cu colegii mei ingineri, am încercat să le coordonăm. Chiar dacă poate nu se cunosc între ele, trebuie să lucreze într-o armonizare tehnologică deplină, fiindcă dacă graficul lucrărilor nu este respectat, dacă unul întârzie, îi încurcă pe toți”, a arătat preotul.
În ceea ce privește pictura, părintele Crîngașu a vorbit despre volumul imens de muncă care trebuie realizat înainte de sfințire. În doar 18 luni, echipa de pictori trebuie să finalizeze o suprafață de peste 6.200 de metri pătrați, lucru care reprezintă o provocare uriașă, având în vedere că în primii cinci ani au fost realizați aproximativ 6.400 de metri pătrați. Picturile vor rezista mii de ani, având tehnici speciale de realizare, cum ar fi mozaicul, care este nu doar frumos, dar și rezistent în timp.
„Trebuie să facem în 18 luni o suprafață pictată pe care am făcut-o în 60 de luni. În cinci ani am făcut 6.400 de metri pătrați de pictură. Iar acum, într-un an jumătate, din ianuarie 2024 până în vara asta, trebuie să facem 6.200. Și chiar mai mult decât atât, cred, pentru că o să depășim. Lucrările de pictură, pe lângă faptul că sunt foarte frumoase și foarte speciale și rezistente în timp – că mii de ani ține mozaicul – pe lângă asta, ele sunt într-un volum incredibil de mare. Aproape că nu îți vine să crezi că echipa asta de pictori trebuie să picteze 360 de metri pătrați în fiecare lună, cel puțin, ca să poată să fie făcută pictura în toată zona Naosului până la momentul sfințirii„, a spus Nicolae Crîngașu.
Provocările ingineriei și mâna lui Dumnezeu în construcția Catedralei
Un alt aspect esențial discutat de părintele Crîngașu a fost soluția inginerilor pentru a asigura rezistența Catedralei la cutremure. Într-o construcție de asemenea dimensiuni, provocările legate de stabilitatea structurală au fost uriașe. De la groapa uriașă săpată pentru radierul general și până la construirea navei Catedralei de 120 de metri lungime, fiecare pas a fost o provocare tehnică. Inginerii au trebuit să găsească soluții inovatoare pentru a împărți clădirea în secțiuni care să permită mișcarea separat la un eventual cutremur. Spre exemplu, la cutremure puternice, se estimează că Catedrala ar trebui să balanseze doar 30 de centimetri, ceea ce asigură o stabilitate remarcabilă.
„Încă de la început, de când am săpat groapa pentru radierul general, am avut o groapă foarte mare de excavat, de aproape 20 de metri înălțime, și sprijinirea pereților ei, de exemplu, cu pereți mulați, a reprezentat o mare provocare la vremea aceea. Asta pentru că aveam patru rânduri de ancore, am redus un rând de ancore, că din calcule se părea că se poate așa, am făcut-o, cu toate că exista riscul să cedeze, să se încline peretele mulat, și, cu ajutorul Domnului, a mers totul foarte bine.
Apoi la radierul general am avut surpriza să constatăm că el stă într-o pânză de apă freatică, la vreo 60 de centimetri, și a trebuit să luăm măsuri drastice împotriva pătrunderii apei în construcție. Am făcut și atunci acest lucru. Ulterior, am avut o altă mare provocare legată de construcția navei Catedralei, care are 120 de metri. La această lungime trebuie neapărat să aibă rosturi de tasare, din loc în loc, care-ți taie clădirea total, de sus până jos, ca să lucreze separat la cutremur. Or, noi nu puteam să facem acest lucru”, a povestit preotul pentru Agerpres.
În această lucrare complexă, părintele a subliniat că a simțit permanent „mâna lui Dumnezeu” ajutându-i pe toți cei implicați. Fiecare dificultate întâmpinată, de la întârzierile furnizorilor până la problemele tehnice imprevizibile, a fost depășită cu ajutor divin. „Chiar și atunci când părea imposibil, am depășit momentele limită cu ajutorul lui Dumnezeu”, a spus părintele Crîngașu. Aceasta nu este doar o construcție fizică, ci o lucrare spirituală care a unit ingineri, muncitori și preoți în fața unui proiect cu adevărat divin.
Un alt detaliu impresionant pe care l-a împărtășit părintele a fost legat de clopotul de 25,2 tone, fabricat de o firmă din Austria. Acesta a fost turnat cu o mare precizie, iar, spre surprinderea tuturor, a ieșit exact pe nota muzicală dorită, fără a fi necesară niciun fel de ajustare. Acest incident a fost interpretat de părintele Crîngașu ca o dovadă clară a „mâinii lui Dumnezeu” care ghidează acest proiect monumental.
De asemenea, preotul a povestit despre modul în care au fost respectate toate normele de protecția muncii pe șantier, subliniind faptul că niciun muncitor nu a avut de suferit. Aceasta este o altă dovadă a protecției divine asupra proiectului, având în vedere riscurile asociate unui astfel de șantier.
În final, părintele Nicolae Crîngașu a adus în discuție și impactul Catedralei asupra publicului. Deși mulți au contestat inițial ridicarea acesteia, după ce au vizitat-o, mulți dintre aceștia și-au schimbat părerea, devenind susținători ai proiectului. „Cine este împotriva ei, nu are suficiente informații și experiență personală”, a încheiat părintele, subliniind că Catedrala Națională nu este doar o construcție mare, ci un loc sacru care își va găsi locul în inimile tuturor românilor.
