Redactia.ro

Ce nu trebuie să mănânci sau să bei când iei pastile. Explicațiile Mihaelei Bilic

pastile

Administrarea corectă a medicamentelor nu ține doar de doză sau orar, ci și de ceea ce consumăm alături de ele. Medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția asupra unor combinații frecvente, dar periculoase, între medicamente și anumite alimente sau băuturi, care pot modifica efectul tratamentului și pot duce la reacții grave.

Potrivit specialistului, pastilele ar trebui administrate exclusiv cu apă, deoarece alte lichide sau alimente pot interfera cu metabolizarea substanțelor active din medicamente.

Alcoolul, una dintre cele mai periculoase combinații

Mihaela Bilic subliniază că alcoolul este principalul factor de risc atunci când este asociat cu medicamente. Acesta scade metabolizarea substanțelor active și intensifică efectul pastilelor, în special în cazul analgezicelor, tranchilizantelor, antidepresivelor și antialergicelor.

În cazul antibioticelor, alcoolul nu le reduce eficiența, însă dublează efectele negative ale băuturilor alcoolice, ceea ce poate crea senzația că ai consumat o cantitate mult mai mare decât în realitate.

Asocierea alcoolului cu paracetamolul crește riscul de toxicitate hepatică, iar combinarea cu aspirina sau ibuprofenul poate duce la sângerări digestive, avertizează medicul.

Sucul de grapefruit, un risc ignorat de mulți

Un alt aliment problematic este sucul de grapefruit. Deși este perceput ca fiind sănătos, acesta poate influența negativ efectul a peste 20 de tipuri de medicamente, printre care antihipertensivele, anticoagulantele, antihistaminicele, antiviralele, sedativele, hormonii și statinele.

„Sucul de grapefruit blochează enzimele hepatice responsabile de metabolizarea medicamentelor. Substanțele active se pot acumula în organism și pot ajunge la un nivel toxic sau de supradozaj, cu tulburări de ritm cardiac și crampe musculare”, explică Mihaela Bilic.

Laptele și lactatele pot anula efectul pastilelor

Laptele și produsele lactate conțin cantități mari de calciu, care pot forma compuși insolubili cu anumite medicamente. Această combinație poate reduce absorbția substanțelor active și poate provoca iritații gastrice sau reflux.

Mihaela Bilic recomandă evitarea asocierii laptelui cu tetraciclinele, suplimentele cu fier, hormonii tiroidieni, medicamentele pe bază de litiu și unele antivirale. De asemenea, laptele poate dizolva mai rapid pelicula protectoare a multor pastile, modificând modul în care acestea acționează în organism.

Mesajul specialistului este clar: pentru siguranță maximă, medicamentele trebuie administrate doar cu apă, iar combinațiile aparent inofensive pot avea consecințe serioase asupra sănătății.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: