Cristina Cohuț
Puțini își mai amintesc că Mihaela Tatu a pornit în viața profesională dintr-o fabrică din Brașov. A lucrat în contabilitate, într-un sistem rigid, birocratic, complet diferit de ceea ce avea să urmeze. Însă, chiar și acolo, a simțit că nu este locul în care poate să se exprime cu adevărat.
Nu a renunțat imediat. A continuat să muncească, dar în paralel a început să caute altceva. Vocea, comunicarea, energia cu care transmitea idei au fost remarcat de cei din jur. Așa a ajuns la radio. Iar odată cu primul microfon în față, drumul ei s-a schimbat definitiv.
Mihaela Tatu nu era doar o voce plăcută. Era o prezență care se simțea. Care transmitea. Care rămânea în mintea ascultătorilor. Și, odată intrată în radio, nimeni nu s-a mai îndoit că locul ei era în fața oamenilor, nu în spatele unor foi de calcul.
Succesul din televiziune
Trecerea în televiziune a venit natural. De la radio, unde deja avea experiență și popularitate, a fost invitată în emisiuni TV. Prima apariție a fost o curiozitate. A doua, o confirmare. A treia, un contract.
Cel mai mare succes a venit cu emisiunea „De 3x femeie”. A fost un format diferit, cu emoție, sinceritate și subiecte delicate. Mihaela Tatu nu făcea spectacol, ci asculta. Nu întrerupea, ci încuraja. Nu era doar gazda emisiunii, ci o prezență care făcea spațiul de pe ecran să devină personal.
Ani de zile, femei din toate colțurile țării au simțit că în fața camerelor nu este doar o vedetă. Era o femeie care înțelegea, care simțea și care nu se temea să pună întrebări reale. A fost o perioadă în care televiziunea românească încă însemna dialog, nu doar show. Și pentru mulți, Mihaela Tatu a fost un reper în acei ani.
Retragerea din prim-plan și începutul unei etape noi
După aproape două decenii de televiziune intensă, Mihaela Tatu a ales să se retragă. Nu a fost o decizie impulsivă. A fost una gândită, asumată, venită la timpul potrivit. Nu a mai vrut să fie permanent în lumina reflectoarelor, dar nu s-a oprit din muncă.
A continuat să fie activă. A devenit trainer, coach, speaker. A ținut cursuri despre vorbirea în public, despre inteligența emoțională, despre cum să comunici cu sens. A format generații de oameni tineri, i-a ajutat să își descopere vocea interioară și să se exprime.
Mihaela Tatu nu a stat pe margine. A simțit că mai are de oferit. Iar asta a făcut diferența. Nu s-a agățat de trecut, dar nici nu a tăiat legătura cu ceea ce a construit. A dus mai departe ceea ce știa, într-o altă formă, dar cu aceeași pasiune.
Ce pensie ia Mihaela Tatu
Cu toate acestea, atunci când a venit vorba de pensie, realitatea s-a dovedit dură. În cadrul emisiunii „La Măruță”, Mihaela Tatu a vorbit cu sinceritate despre venitul lunar pe care îl primește: 3.100 de lei.
Această sumă, echivalentul a aproximativ 600 de euro, nu reflectă nicicum o carieră de peste 40 de ani. Și mai ales nu reflectă impactul pe care l-a avut în viața publică din România. Nu vorbim despre o sumă simbolică, ci despre banii cu care trebuie să trăiască, lună de lună.
„Cu pensia pe care o am, nu poți să trăiești. Ți-ai plăti o chirie. Am 600 de euro, 3.100 de lei. Este pensia pe o viață întreagă de muncă, de la 18 ani. O chirie în Oradea. Și atunci muncești, muncești până în ultima clipă, dar nu muncești pentru că trebuie, ci o faci din plăcere. Muncești cu plăcere și cu bucurie”, a spus ea în emisiune, potrivit romaniatv.net.
Declarația nu a fost nici o plângere, nici o critică. A fost o constatare. Un adevăr spus simplu, fără patetism. Și tocmai de aceea, a fost cu atât mai puternic.
Munca făcută din plăcere, nu din obligație
Ceea ce impresionează la Mihaela Tatu este felul în care privește această situație. Nu s-a plâns, nu a cerut nimic. A spus doar că muncește în continuare, dar nu pentru că este nevoită, ci pentru că își dorește. Pentru că îi place. Pentru că are ceva de spus.
Este un mesaj pe care l-a transmis de fiecare dată când a avut ocazia. Că munca poate să continue și după pensionare. Că, atâta timp cât ai sănătate, poți să fii activ. Dar acest lucru nu anulează o realitate dură: sunt oameni care nu au aceeași șansă.
Mihaela Tatu este norocoasă să aibă încă energie, pasiune, un nume și o rețea. Dar ce fac cei care nu mai pot lucra? Ce fac cei care au aceeași pensie, dar nicio altă sursă de venit? Ce fac cei care nu au voce publică?
.O problemă care afectează mii de pensionari
Cazul Mihaelei Tatu nu este singular. Deși este o persoană publică, experiența sa este comună pentru mulți români. Sunt oameni care au muncit cinstit zeci de ani, care au contribuit la sistem, care au construit cariere, dar care la final primesc o pensie modestă.
Diferența este că ea a avut curajul să spună lucrurile pe nume. Cu demnitate. Fără să dramatizeze. A vorbit despre suma exactă, a explicat cu ce se poate compara – o chirie în Oradea – și a descris situația exact așa cum este.
Pentru cei care nu au alte venituri, o astfel de pensie poate însemna lipsuri. Renunțări. Alegeri greu de făcut în fiecare lună. Între medicamente și întreținere. Între mâncare și facturi. Iar realitatea asta nu apare în cifrele oficiale. Apare în viețile reale ale seniorilor.
Sunt pensionari care evită să își mai aprindă gazul. Care nu își cumpără medicamentele de care au nevoie. Care amână o vizită la medic din lipsă de bani. Când un om care a fost mereu activ ajunge să se gândească de două ori dacă își permite o pâine în plus, înseamnă că ceva nu mai funcționează.
Discrepanțele din sistemul de pensii, o problemă nerezolvată
Sistemul de pensii din România este complicat, inegal și adesea greu de înțeles. Există categorii privilegiate, pensii speciale, excepții peste excepții. Există cazuri în care cineva primește 3.000 de lei după 40 de ani de muncă, și altcineva ia 15.000 de lei după doar câțiva ani în funcții publice.
Mihaela Tatu nu a fost bugetară. A lucrat în medii private, în media, în radio și televiziune, în training. A avut contracte, proiecte, angajări pe perioade determinate. Toate acestea influențează calculul final. Și din păcate, nu în bine.
România încă nu are un sistem de pensii care să ofere echitate. Sunt oameni care au lucrat cinstit, dar care nu au avut salarii mari. Sunt oameni care au contribuit, dar care nu au beneficiat de „sporuri”. Iar la final, diferențele sunt uriașe.
Mihaela Tatu a punctat discret acest lucru. Nu a numit pe nimeni, nu a cerut favoruri. Dar a lăsat să se înțeleagă că valoarea muncii nu este întotdeauna apreciată corect. Nici măcar financiar.
Activă, implicată, cu o atitudine de învins obstacolele
Ce rămâne totuși impresionant este atitudinea ei. La o vârstă la care mulți aleg retragerea completă, Mihaela Tatu este activă, prezentă și implicată. Ține cursuri, participă la conferințe, susține evenimente. Nu s-a închis în casă, nu a renunțat.
Este un exemplu de cum poți rămâne ancorat în societate chiar și după pensionare. Cum poți continua să fii util. Cum poți oferi mai departe ce ai învățat. Fără să te lamentezi. Fără să dramatizezi. Fără să te victimizezi.
Mulți dintre cei care au văzut emisiunea au spus același lucru: „Ce bine că a spus adevărul!”. Pentru că vocea Mihaelei Tatu este credibilă. Este autentică. Nu e doar o fostă vedetă care se plânge. Este o femeie care a muncit, care muncește și care spune exact cum stau lucrurile.
Iar vocea ei poate fi o punte între generații. Între seniori și cei care vin din urmă. Între sistem și oameni. Între imagine și realitate.
Cât valorează o viață de muncă?
Întrebarea rămâne deschisă. Ce înseamnă să muncești din greu timp de patru decenii? Ce aștepți, la finalul unei astfel de vieți? Poate nu bogăție. Dar decență. Respect. Siguranță. O pensie care să îți permită să trăiești, nu doar să supraviețuiești.
Mihaela Tatu nu cere mai mult decât merită. Nu vrea privilegii. Vrea să spună: „Am muncit. Am contribuit. Am oferit. Iar acum merit să trăiesc liniștit.” Și dacă ea, care a avut notorietate, energie, inițiativă și diversitate în activitate, ajunge la o pensie de 3.100 de lei, ce se întâmplă cu ceilalți?
Este o întrebare care trebuie adresată autorităților. Societății. Și fiecăruia dintre noi. Pentru că toți vom ajunge, mai devreme sau mai târziu, să ne bazăm pe pensia acumulată. Și fiecare dintre noi merită o bătrânețe decentă, liniștită și lipsită de griji financiare.
