Pe platforma TikTok s-a viralizat un videoclip care avea drept experiment „ce poți să mănânci cu 20 de lei pe zi?” Scumpirile din țara noastră i-au adus pe oameni în stadiul în care trebuie să-și prioritizeze cheltuielile și să renunțe la unele plăceri. Odată cu inflația, majoritatea românilor sunt mult mai atenți la ce pun în coșul de cumpărături pentru a nu depăși bugetul alocat lunar.
Un tânăr creator de conținut, de pe platforma Tik Tok, a decis să facă un experiment și să vadă cum poate să trăiască el doar cu 20 de lei pe zi. Imaginile cu produsele pe care le-a achiziționat au devenit instant virale. Internauții s-au înfuriat atunci când au vizualizat videoclipul. Iată ce a achizițonat tânărul de a stârnit atâtea controverse!
Ce poți să mănânci cu 20 de lei pe zi: experimentul unui creator de conținut de pe TikTok
Prețurile au explodat în ultima perioadă pe piața economică din România, iar oamenii au devenit mult mai atenți la ceea ce consumă, iar alții și-au restrâns pe cât de mult posibil cheltuielile pentru a se putea încadra în bugetul lor.
În ultimul timp, românii sunt nevoiți să scoată din buzunare pentru anumite plăceri sume duble pentru unele achiziții alimentare pe care și le doresc. Scumpirile au vizat domenii precum: alimentația, carburanții, gazele naturale, electricitatea, dar și construcțiile.
Un tânăr de pe TikTok a realizat un experiment prin care i-a șocat pe internauți cu ceea ce a achiziționat să mănânce o zi întreagă, cu suma de 20 de lei.
Ce poți cumpăra?
„Cel din urmă a pus la un moment dat în coș o pâine în valoare de cinci lei, un borcan de fasole cu cârnăciori, șase lei, un pate de porc la 3,5 lei și o sticlă de suc la 5,5 lei.
Unii români au fost de părere că alimentele din coș nu sunt potrivite pentru un trai decent, iar alții au susținut că unii pensionari nu își permit nici măcar să cheltuie o asemenea sumă zilnic”, potrivit „playtech.ro”.
,,Cât de puține poți lua acum față de acum cinci ani”
Internauții au luat cu asalt secțiunea de comentarii:
”Când mă gândesc că pâinea era 2 lei înainte”,
”Ce vremuri, cât de puține poți lua acum față de acum cinci ani”,
”Cei cu pensie de 1.000 de lei nu-și permit 20 de lei pentru fiecare zi plus medicamente, facturi”,
”Asta e supraviețuire, nu mâncare”,
”Scumpă viața în România pentru salariile care sunt”,
”Banii nu mai au valoare”, sunt câteva din comentariile date de către internauți despre creșterea uriașă a prețurilor din ultimul timp, „playtech.ro”.



















