Redactia.ro
Home » Știri » Ce s-a ales de Cristian Cioacă la o săptămână după ce a ieșit din închisoare. Unde se află în prezent cel care se presupune că a ucis-o pe Elodia

Ce s-a ales de Cristian Cioacă la o săptămână după ce a ieșit din închisoare. Unde se află în prezent cel care se presupune că a ucis-o pe Elodia

Fostul polițist Cristian Cioacă a fost eliberat condiționat din închisoare cu o săptămână în urmă și de atunci a dispărut fără urmă. După ce a ieșit din spatele gratiilor, Cioacă nu a făcut nicio declarație despre planurile sale viitoare și nu s-a întâlnit cu nimeni din familia sa. Misterul dispariției sale rămâne nerezolvat.

Cristian Cioacă a fost eliberat condiționat pe 22 august 2023, cu cinci ani mai devreme decât termenul inițial. Decizia a fost luată de Tribunalul Argeș, iar Cioacă a ieșit din penitenciar fără a oferi detalii despre viitorul său. În fața jurnaliștilor, el a declarat că nu știe ce planuri are sau unde va lucra în continuare. Acest lucru a alimentat și mai mult misterul în jurul lui.

Ce s-a întâmplat cu Cristian Cioacă

În acest context, mama Elodiei Ghinescu, fosta soție a lui Cristian Cioacă, a făcut o dezvăluire tulburătoare. Ea susține că fostul polițist s-ar putea ascunde în una dintre casele pe care familia Cioacă le deține în județul Argeș. Cu toate acestea, aceasta este doar o speculație și nu există dovezi concrete care să susțină această ipoteză.

„Probabil că îl ascund maică-sa sau sora lui, în caselor lor de la Albota sau de la Uda, din Județul Argeș. S-o fi dus noaptea la ele, casele sunt, pe acolo, cam răzlețe, e posibil să fie ascuns acolo. Sunt convinsă că este cu mama lui. Ea ținea foarte mult la el.

Cu trei zile înainte de dispariția Elodiei, mama lui Cioacă mi-a și zis că fiica mea o să mănânce o bătaie soră cu moartea și că nu ar vrea să fie în locul ei. Mama lui Cristian Cioacă nu a apărut niciodată la proces. Păi, ce mamă ești tu? Este pe lângă ea și acum, unde altundeva să stea? Apartamentul groazei, unde a locuit cu Elodia, este luat de bancă, pentru că el nu mai plătise ratele”, a spus Emilia Ghinescu, pentru Playtech.

Unde se află, de fapt, fostul polițist

Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână de când Cristian Cioacă a fost eliberat, potrivit informațiilor, el nu a mers să-și vadă mama. Florica Cioacă, mama fostului polițist, trăiește singură în comuna Uda din județul Argeș. Ea nu l-a mai văzut pe fiul ei de aproape 15 ani, de la momentul în care Cristian Cioacă a fost considerat principalul suspect în cazul dispariției și morții avocatei Elodia Ghinescu.

„Personal, nu l-am văzut pe Cristian Cioacă prin comuna noastră. Îl știu foarte bine, din ziare și de la televizor, fiindcă altfel nu ne cunoaștem. Dar nu cred că a fost pe-acasă, fiindcă cineva tot l-ar fi recunoscut. La țară e altfel decât la oraș și lumea se cunoaște mult mai bine. În plus, nimeni dintre consăteni nu mi-a semnalat așa ceva. Și vă asigur că chipul lui Cristian Cioacă nu ar fi trecut neobservat!”, a declarat primarul Dumitru Drăgușin pentru Cancan.ro.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: