Redactia.ro
Home » Știri » Ce se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Mare, de fapt. Știai greșit până acum

Ce se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Mare, de fapt. Știai greșit până acum

Ce se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Mare, de fapt. Știai greșit până acum

Iată ce se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Mare, de fapt, potrivit preoților, dar și cu cei care se sting în Săptămâna Luminată.

Ce se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Mare

Săptămâna Mare mai este numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Deniilor. Este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor Paște.

Sunt foarte multe tradiții și obiceiuri în această săptămână sfântă, când se ține și post negru, cel mai aspru post. Credincioșii nu ar trebui să bea nici măcar apă și trebuie să se abțină complet și de la mâncare, de la pofte sau alte plăceri. Dincolo de asta, trebuie să își alunge și din minte gândurile necurate. În ziua postului negru se spune că ar fi bine nici să nu dormiți, deoarece se spune că Diavolul va râde că ne ușurăm povara. În Săptămâna Mare, se ține post doar în Vinerea Mare, adică trebuie îndeplinite toate „cerințele” de mai sus. Doar așa, credincioșii pot fi solidari cu patimile lui Hristos.

Când vine vorba despre persoanele care mor în Săptămâna Mare, se spune că este greu ca acestea să găsească drumul către Rai, și asta pentru că Porțile Raiului sunt închise. Astfel, preoții susțin că există șanse ca aceștia să meargă în Rai, dar după multe chinuri.

Ce se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Luminată

Pe de altă parte, altceva se întâmplă cu persoanele care mor în Săptămâna Luminată, care este săptămâna de după Paște. Se spune despre acești oameni că ajung direct în Rai, astfel că nu va fi nevoie să treacă prin Judecata de Apoi.

Direct în Rai ajung și sufletele persoanelor care trec la cele veșnice între Paște și Rusalii sau între Crăciun și Bobotează, scrie EVZ.

Totodată, se mai spune că cei care se nasc în această săptămână specială vor avea parte doar de lucruri bune. O superstiție veche spune că aceștia vor duce o viață fericită, liniștită, iar norocul le surâde la fiecare pas.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: