Pandemia a avut nenumărate efecte nefaste asupra multora dintre noi, dar a contribuit și la descoperirea unor pasiuni nebănuite. Situația impusă de pandemie i-a îndemnat pe mulți să găsească surse alternative de venit sau de ce nu, o modalitate plăcută de a petrece timpul în carantină. Iată cum a luat naștere meseria de narator de audiobook-uri, o slujbă plăcută și bine plătită!
Cât câștigă un narator de audiobook-uri
Trăim într-o continuă alertă, iar ritmul cotidian al vieții este unul rapid. Poate că ne-am dori să citim mai mult, însă uneori suntem prea obosiți. Există, însă, o modalitate ingenioasă prin care nu trebuie să renunțăm la cărțile noastre preferate.
Audiobook-urile, adică lecturi pe care nu trebuie decât să le ascultăm, pentru că sunt narate de cineva, par să capete din ce în ce mai mult teren, iar cei care își pun vocea la dispoziție pentru înregistrarea cărților sunt plătiți binișor. Sumele pe care le primesc aceștia pentru o carte narată variază între 200 și 500 de euro în funcție de lungimea cărții și dificultatea ei.
„Avem un portofoliu de 70 de naratori deocamdată, iar majoritatea sunt actori, jurnaliști de radio, bloggeri. Un narator de audiobookuri câștigă între 200 și 500 de euro net pentru fiecare carte citită, în funcție de notorietatea pe care o are, dar și de lungimea și de complexitatea cărții citite.
Am observat că mulți și-au descoperit o vocație în a nara cărți și această activitate a devenit o pasiune pentru ei, ne-a surprins cât de mult timp alocă noului hobby”, a explicat Dan Vidrașcu, CEO la Voxa, prima platformă de audiobookuri și e-bookuri în limba română, potrivit Jurnalul Național.
Ce calități trebuie să posede cei care doresc să devină naratori
Tot el a explicat care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă cei care doresc să devină naratori. O dicție fără cusur și capacitatea de a capta atenția celor care îl ascultă sunt cele două criterii esențiale, potrivit lui Dan Vidrașcu.
„Povestitorul captează și transmite mesajul autorului. Te integrează în atmosferă și întruchipează personajele – fiecare fiind o lume în sine. Cea mai dificilă parte este aceea de a se păstra obiectiv și totodată extrem de prezent, prin aportul personal.
Este ceva dincolo de un timbru plăcut, o voce specială, puterea de a imita sau dibăcia de a citi fără cusur. E despre a înțelege, a asimila și a putea transmite – prin cuvinte rostite și emoție”, menționează Dan Vidrașcu.






















