Pentru mulți dintre noi ziua perfectă începe cu o ceașcă de cafea iar adevărații pasionați ar face orice pentru gustul desăvârșit al dimineții perfecte. De la expresoare performante la râșnițe de calitate și boabe de cafea aduse de la mii kilometri depărtare. Tot efortul pentru a ne satisfice papilele gustative.
Ca orice altă pasiune și cafeaua are împătimiții ei care sunt dispuși să meargă și mai departe pentru cel mai fin gust, iar costul nu pare să fie o problemă pentru aceștia.
Prețul cafelei depinde de modul în care e preparată aceasta dar și de producția boabelor de cafea.Evident cea mai scumpă ceașcă de cafea din lume are un mod cu totul deosebit de producție care își justifică costul.
Aceasta este cea mai scumpă cafea din lume
Cafeaua Black Ivory – 1500 de dolari / 450 de grame
Unicitatea acestei cafele vine din faptul că se obține din excremente de elefant.Ciudat dar adevărat, gustul fin al ei revine tocmai din boabele de cafea Arabica consumate și digerate de uriașii junglei și apoi eliminate pe cale naturală. Mai excat elefanții mănâncă boabele crude de cafea iar enzimele din sistemul lor digestiv descompun proteina din boabe, care devin astfel mai rafinate și mai puțin amare.
Boabele de cafea nu sunt ușor de găsit pentru că elefanții au obiceiul să le „ascundă” în locuri greu de găsit. Aroma cafelei Black Ivory ( Fildeșul Negru) este una deosebită, cu iz floral și tente de ciocolată, nuci și măceșe. Iubitorii pot gusta cafeaua în Hotelurile Antara din Maldive.
Lista celor mai scumpe cafele din lume:
Cafeau Kopi Luwak – 600 de dolari/ 450 grame
De această dată este vorba de excrementele unui alt animal, Luwak sau pisica indoneziană un animal nocturn și solitar se hrănește cu cele mai coapte și mai aromate fructe de cafea. Animalul nu poate digera boabele din fructul de cafea și astfel le elimină întregi ușurând procesul de colectare și preparare.
Cafea kopi Luwak populară în SUA și Japonia se vinde în cele mai exclusive restaurante și cafenele, o ceașca ajungând să coste și 60 de dolari. Putem găsi cafeaua Kopi și în Romania la Clubul Kazeboo din București la un preț de 190 lei ceașca.
Cafeaua Hacienda La Esmeralda – 100-350 de dolari / 450 grame
Este una dintre cele mai apreciate cafele din lume, parfumul și gustul său fiind unic cu o aromă fructată de citice. Ea este cultivată în regiunea Boquete din Panama, dintr-un arbore destul de rar și care poate ajunge la 1500 m altitudine. Hacineda La Esmeralda costă atât de mult tocmai din cauza rarității acestor arbori dar și din cauza faptului că sezonul de recoltă este unul scurt.
Cafeaua face parte din rutina noastră zilnică iar pentru majoritatea oamenilor băutura energizantă este asociată cu micul moment de plăcere de care cu toții avem nevoie. Nu există persoană care după o ceașă de cafea să nu se simtă mai fericit căci „cafeaua miroare a rai măcinat”.