Adelina C
Două sate din Munții Metaliferi, Bunești și Roșia, care au fost desființate în anii ’70 de către regimul Ceaușescu, trăiesc astăzi o posibilă renaștere. În ultimele decenii, aceste așezări, odată vibrante, au fost lăsate în paragină, cu doar câțiva oameni care au continuat să trăiască printre ruinele timpului. Cu toate acestea, un val de interes și investiții ar putea să readucă viața în aceste locuri uitate.
„Prin 1994, a plecat ultimul locuitor din sat. Casele vechi, unele de peste un secol, au rămas așa cum erau în anii în care au fost locuite permanent. Aproape toate gospodăriile au sistem de supraveghere video, pentru a fi ferite de hoți, iar oameni se găsesc mai tot timpul prin zonă, fie cu animalele, fie pe dealuri sau la pădure. Terenurile au fost cumpărate și sunt folosite la pășunat, iar casele sunt conservate. Unele vor fi transformate într-un sat de vacanță”, spune un localnic, potrivit adevărul.ro.
Bunești: Un sat conservat în timp
Satul Bunești, situat în inima Munților Metaliferi, nu a mai fost locuit permanent de peste douăzeci de ani. Pășunile care împrejmuresc casele vechi sunt folosite sporadic de ciobani, iar gospodăriile sunt supravegheate prin sisteme video pentru a preveni furturile. Localnicii și investitorii au început să cumpere terenuri și să conserve casele, unele dintre ele fiind chiar planificate să fie transformate într-un sat de vacanță.
Biserica veche a satului, construită în 1872, a fost restaurată și acum slujbele sunt reluate ocazional, atrăgând la hram zeci de oameni care păstrează legătura cu aceste locuri.
Roșia: singurătate și speranță
Satul Roșia, la fel ca Bunești, a împărtășit soarta părăsirii. Până de curând, doar câțiva bătrâni mai țineau vie memoria locului. Terenurile și casele vechi au fost achiziționate de un om de afaceri local, Emil Părău, care și-a propus să restaureze gospodăriile și să revitalizeze așezarea ca destinație turistică. Drumul spre Roșia este acum mai accesibil, iar locul este îngrijit de crescătorii de animale și de localnici dornici să protejeze moștenirea culturală.
Satele Bunești și Roșia fac parte din cele peste 3.000 de sate românești etichetate ca „neviabile” și „iraționale” de către regimul Ceaușescu și, prin urmare, condamnate la dispariție. Mulți dintre locuitorii acestor așezări au fost nevoiți să migreze către orașe sau comune mai dezvoltate, în căutarea unui trai mai bun.
Viitorul satelor abandonate
Adoptarea Legii privind sistematizarea teritoriului în 1974 a marcat începutul sfârșitului pentru multe dintre aceste sate, care au fost lăsate să se stingă în uitare. Însă, interesul recent pentru conservarea și revitalizarea lor arată o schimbare de perspectivă, înțelegându-se valoarea culturală și istorică pe care aceste locuri o reprezintă.
„De pe raza comunei Balșa trebuie să dispară două sate mai mici — Roşia şi Buneşti. Depopularea lor se realizează cu repeziciune, dar odată cu satele — nimeni nu observă? — sunt abandonate şi terenurile agricole. Mulţi dintre locuitorii acestor aşezări nu se stabilesc în centrul de comună, ci în alte localităţi, în oraşe, iar în momentul de faţă cel puţin 800 de hectare de fâneţe şi păşuni din cele două aşezări nu mai sunt valorificate. Trebuie neapărat să găsim o formă organizatorică prin care să valorificăm şi aceste terenuri rămase neexploatate”, informa în 1981, ziarul Scânteia Tineretului.
Proiectele de restaurare și transformare a satelor Bunești și Roșia în destinații turistice sau în comunități rurale viabile demonstrează o nouă apreciere pentru patrimoniul și tradițiile locale. Acest efort de renaștere nu doar că aduce un omagiu trecutului, dar oferă și o nouă speranță pentru viitorul acestor sate uitate de timp.
„Cu scopul final al unei „societăţi socialiste dezvoltate multilateral”, acest program ambiţios, numit ”sistematizare”, avea să schimbe dramatic faţa României rurale. Iniţiat oficial în 1974, programul viza dublarea numărului de oraşe până în 1990. Aproximativ 550 de sate au fost selectate să primească banii şi materialele necesare pentru conversia lor în centre industriale. Programul a cerut investiţii în şcoli, clinici medicale, locuinţe noi şi industrie nouă”, arătau cercetătorii de la Biblioteca Congresului SUA, în volumul „România, un studiu al ţării”, editat în 1989 de Ronald D. Bachman (1947 – 2012).
Într-o epocă în care lumea se mișcă rapid și tehnologia domină viața de zi cu zi, există un farmec distinct și o liniște profundă în aceste relicve ale trecutului, care își așteaptă rândul să fie redescoperite și apreciate din nou.
