Mihai Albu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri de încălțăminte din România, se gândește serios la viitorul brandului său și vrea ca, într-o bună zi, afacerea sa să fie preluată chiar de fiica lui, Mikaela. În vârstă de 16 ani, adolescenta dovedește deja un simț estetic fin, o atenție la detalii și o pasiune sinceră pentru frumos – calități care, potrivit tatălui său, o recomandă pentru un viitor în lumea artei și designului.
Fiica lui Mihai Albu, Mikaela, a împlinit 16 ani
Deși este încă elevă, Mihai Albu recunoaște că fiica sa are o maturitate aparte și o înclinație evidentă către domeniile creative. Totuși, deși se gândește la viitor, Mihai Albu subliniază că, deocamdată, prioritatea principală este educația.
„Mikaela este atrasă de modă, machiaj, îi place această zonă. Are, de altfel, și exemplul mamei ei. Îi place să-și aleagă singură ținutele. Nu știu exact ce va urma, dar ne ținem să facă școală, să fie școala pe primul loc, mă bucur că învață bine. Are și un suflet frumos, a fost lângă mine, m-a încurajat, după ce am suferit o operație de cancer de colon”, a declarat Mihai Albu, pentru Click!
Mikaela Albu, care și-a sărbătorit recent cei 16 ani, pare pregătită să pășească în lumina reflectoarelor, dar într-un ritm propriu, sub îndrumarea părinților. Pentru Mihai Albu, ideea ca fiica sa să ducă mai departe moștenirea sa profesională este un vis frumos, dar și o responsabilitate.
Tânăra pare să fi moștenit pasiunea pentru modă nu doar de la tatăl ei, ci și de la mama sa, Iulia Albu, recunoscută pentru stilul excentric și inovațiile din zona fashion. Mihai povestește că Mikaela își alege singură ținutele, își combină hainele cu multă inspirație și acordă atenție fiecărui detaliu, de la machiaj până la accesorii. „Are gust, are rafinament și, la fel ca mama ei, știe cum să se exprime prin modă. Mă bucur să o văd pasionată, dar și echilibrată”, spune el.
Mikaela a moștenit talentul tatălui său
Mikaela, fiica celebrului designer Mihai Albu, a pășit deja într-o nouă etapă a vieții sale – a început clasa a X-a, un moment important care marchează apropierea deciziilor legate de viitorul său profesional. Pe măsură ce se apropie finalul liceului, tânăra începe să își contureze propriile planuri și să se gândească serios la direcția pe care o va urma mai departe.
Deși încă explorează opțiunile, Mikaela pare atrasă în mod natural de domeniile artistice. Ea are o înclinație evidentă spre desen, creație și frumos, iar aceste calități o fac să se gândească la o carieră în arhitectură – o pasiune pe care ar putea să o moștenească chiar de la tatăl său, care a urmat studiile în același domeniu înainte de a deveni un nume respectat în lumea modei.
Mihai Albu vrea să-i lase afacerea fiicei sale
Mihai Albu recunoaște cu mândrie că vede în fiica sa același spirit creativ și aceeași ambiție care l-au ghidat și pe el de-a lungul anilor. „Mikaela are o minte analitică, dar și o sensibilitate artistică rară. Se exprimă prin desen cu o naturalețe care arată că are talent și potențial uriaș”, spune designerul.
Pe lângă talentul ei pentru arte, Mikaela are și o gândire matură pentru vârsta sa. Tatăl ei crede că, indiferent dacă va alege arhitectura sau un alt domeniu creativ, ea va reuși să-și găsească propriul drum și, poate, să ducă mai departe moștenirea familiei
„A trecut în clasa a X-a, ar trebui deja să se gândească ce va face pe viitor la ce facultate vrea să dea, de anul viitor trebuie și o pregătire mai intensă. Ca meserie, zice că vrea ceva în zona asta, de arte, desen. Deocamdată, mai cercetează. Ar putea fi și un bun arhitect, și eu am absolvit Arhitectura.
S-ar putea ca, pe viitor, să se ocupe și de firma mea, vom mai vedea, în funcție de ce își dorește. Mă bucur că mi-a moștenit ambiția, talentul la desen, atracția către frumos, către estetic”, a adăugat aceasta pentru sursa citată anterior.




















