Redactia.ro
Home » Sport » CFR Cluj este gata pentru returul cu Maccabi Tel Aviv!

CFR Cluj este gata pentru returul cu Maccabi Tel Aviv!

CFR Cluj este gata pentru returul cu Maccabi

CFR Cluj este gata pentru returul cu Maccabi. Campioana României întâlnește în această seară de la ora 20.00 pe Maccabi Tel Aviv, în manșa decisivă din turul 2 preliminar al Champions League.

Ardelenii au câștigat acasă cu 1-0 și sunt pregătiți să facă o figură frumoasă și în deplasare. Antrenorul campioanei a decis să-l includă în lot și pe atacantul George Țucudean, care s-a antrenat în ultimele zile cu echipa.

„Sunt şanse 50-50 ca George Țucudean să fie pe banca de rezerve în meciul cu Maccabi. Două zile s-a antrenat bine, mi-a plăcut ce am văzut la el”, spunea Petrescu la Digi Sport.

Din cauza problemelor pe care le-a acuzat la inimă, Țucudean a prins doar 15 minute de joc în acest sezon.

Hoban și Mailat nu fac parte din lot

Pe lista UEFA a fost introdus și Cestor, în timp ce Hoban și Mailat au fost scoși. Amândoi au evoluat în dubla cu Astana. Hoban a fost titular în meciul din deplasare, dar a intrat şi în partida a doua, iar Mailat a intrat pe teren la CFR-Astana 3-1. În schimb, Omrani eroul celor de la CFR este pregătit să înscrie și în această seară. Un avantaj pentru clujeni ar putea fi faptul că pentru Maccabi meciul cu campioana României a fost doar al doilea din acest sezon, după cel din Supercupa Israerului. La insistențele tehnicianului, clujenii și-au primit toate restanțele financiare și bonusurile. În această seara centralul german Marco Fritz va conduce Maccabi Tel Aviv – CFR Cluj.

Celtic ar putea fi următorul adversar

Dacă se califică în turul următor, CFR Cluj o va întâlni cel mai probabil pe Celtic, scoțienii câștigând cu 5-0 în fața celor de la Kalju. Câștigătoarea acestei runde urmează să ajungă în play-off-ul Champions League. Pentru clujeni miza este uriașă. Simpla participare în această fază a Champions League le bagă în buzunare 5 milioane de euro de la UEFA. Prezența în play-offul UEL ar însemna doar 300.000 de euro.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: