Sfântul Mucenic Agatonic a fost mucenicul lui Iisus Hristos. El a trăit în zilele împăratului Maximian (284-305) şi era dintr-o familie bună şi cunoscută, cea a Hypasienilor.
A suferit suplicii în timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de împăratul păgân Maximian.
Sf. Mc. Agatonic, prins şi închis
Sfântul Agatonic a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în orașul Nicomidia (oraș din Asia Mică, aproape de Constantinopol și de Niceea; actualmente orașul Izmit, Turcia), fapt pentru care a fost prins și închis de către guvernatorul Evtolmie.
În aceea vreme au suferit moarte martirică mai mulți creștini, printre care și sfinții Zotic, Zenon, Teoprepie, Achindin și Severin. Sfântul Agatonic, refuzând să se lepede de credința creștină, a suferit moarte martirică prin decapitare, în localitatea Silivria (Asia Mică).
Sosind la Silivria (Selimbria) la locul ce-l zis Amus, unde era Maximian, li s-au taiat capetele lui Agatonic împreuna si printului si celorlalti crestini, câti adusese comitul din Nicomidia. Şi aşa au luat cununa muceniciei.
Tot astăzi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Antuza si a Sfantului Mucenic Atanasie, episcopul;
- Mucenicilor Harisim si Neofit;
- Sfintilor Mucenici Irineu, Or şi Oropsie.
Fericitul Irineu era diacon al Bisericii şi propovaduia în privelişte pe Hristos că este Dumnezeu adevărat.
Pentru care fiind prins de elini şi dus la domnitor, îndată cu Or împreună şi cu Oropsie, au fost aruncati în foc; şi ploaie îndată pogorându-se au ieşit din foc nevătămaţi, apoi au fost daţi la fiare şi spânzurându-i de un lemn, i-au strujit cumplit; şi din toate acestea ramânând nevătămaţi li s-au tăiat capetele cu sabia.