Loredana Ionescu
Viața lui Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste, a fost marcată profund de istoria zbuciumată a familiei sale. Părinții săi, activi în mișcarea comunistă în perioada interbelică, au avut parte de represiuni, excluderi și lipsuri, iar destinul copilului crescut într-o casă cu pământ pe jos avea să ia o turnură neașteptată. Tatăl său a fost un muncitor condamnat pentru ideile sale, iar mama adoptivă, o femeie simplă din Maramureș, i-a oferit sprijinul moral de care avea nevoie în copilărie.
Tatăl său, militant comunist, arestat și exclus de Gheorghiu-Dej
Ion Iliescu provenea dintr-o familie săracă, dar profund implicată politic. Tatăl său, membru activ al Partidului Comunist Român în perioada în care acesta funcționa în ilegalitate, a fost arestat în 1939 pentru activitate sindicală și internat în lagărele de la Caracal și Târgu Jiu. Acolo l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, însă relația dintre cei doi s-a tensionat rapid.
„Membri activi ai Partidului Comunist încă din anii ilegalităţii, părinţii mei au avut de suferit atât din partea regimului autoritar al României de dinainte de război, cât şi, mai surprinzător, chiar din partea tovarăşilor de luptă cu care erau solidari”, scria Ion Iliescu.
„Tatăl meu a fost primul din familia noastră care a putut continua şcoala după terminarea claselor primare, urmând cursurile gimnaziului de arte şi meserii din oraşul său natal. A fost, apoi, mecanic de locomotivă şi a lucrat o vreme la atelierele CFR din Bucureşti.”
După ce a fost eliberat în 1945, tatăl lui Iliescu a murit la doar 44 de ani, lăsând familia în dificultate. Fostul președinte rememorează în volumul său autobiografic, „Fragmente de viață și de istorie trăită”, cum familia sa a fost marginalizată chiar și în interiorul partidului, în urma conflictelor de putere.
„Angajându-se în lupta sindicală, el a aderat, ca şi alţii, la Partidul Comunist, ce se afla atunci în ilegalitate. Arestat în 1939 pentru activitatea sa politică, a fost internat, în 1940, în lagărul de la Caracal şi apoi în cel de la Târgu Jiu, unde l-a întâlnit pe Gheorghiu-Dej, cel care avea să devină, câţiva ani mai târziu, omul forte în România. În contextul disputelor interne din partid, el, ca şi alţi militanţi din conducerea grupului de deţinuţi din Târgu Jiu, s-a trezit exclus din partid de grupul condus de Gheorghiu-Dej”, relata fostul președinte.
„Această atitudine i-a atras multe dezaprobări. A murit la vârsta de 44 de ani, la puţin timp după eliberarea sa, în august 1945”, a rememorat Ion Iliescu.
Mama naturală a murit devreme. Mama adoptivă a venit din Maramureș și i-a oferit echilibru
Mama biologică a lui Ion Iliescu a murit când acesta era foarte mic. După decesul ei, tatăl s-a recăsătorit cu o femeie din Maramureș, pe nume Maria, care i-a devenit mamă adoptivă. Această femeie, venită dintr-un sat de pe Valea Izei, fusese învățătoare suplinitoare, dar părăsise viața grea din nordul țării în speranța unui viitor mai bun la București. A lucrat ca lenjereasă la Spitalul Filantropia, iar acolo l-a cunoscut pe tatăl lui Ion Iliescu.
„Peste o vreme s-a recăsătorit (n.r. tatăl său) cu o femeie venită din Maramureş, coincidență, tot Maria o chema, şi care mi-a devenit mama adoptivă şi de care m-am ataşat efectiv. Era o femeie extraordinară! Fiică de maramureşeni, de pe Valea Izei, cu o viaţă dificilă, grea, pe care au cunoscut-o maramureşenii în general. Ea o vreme a apucat să facă gimnaziul de la Sighet, şi o vreme a lucrat ca învăţătoare – suplinitoare în câteva sate din zona respectivă. N-a rezistat mult şi a venit spre Bucureşti să-şi caute o viaţă mai bună. Ea era născută în 1912. Până la urmă a găsit un loc de lenjereasă la Spitalul Filantropia. Aşa a cunoscut-o tatăl meu şi s-au căsătorit spre finele anului ’37. În ‘ 38 s-a născut….”, povestea Iliescu într-un interviu din 2011.
Maria, mama adoptivă, născută în 1912, a fost una dintre puținele prezențe feminine stabile din viața lui Ion Iliescu. Ea i-a oferit stabilitate emoțională și l-a susținut în parcursul educațional, într-o perioadă în care familia trăia în condiții extrem de modeste.
Disputele interne din Partidul Comunist i-au afectat profund copilăria
Familia Iliescu nu a fost doar victima regimului autoritar de dinainte de război, ci și a represiunilor interne din Partidul Comunist. După excluderea tatălui și a mamei adoptive, Ion Iliescu a crescut într-o atmosferă de ostilitate venită chiar din partea celor care pretindeau că luptă pentru un viitor mai bun.
În ciuda acestui context ostil, copilul de atunci a continuat să creadă în ideologia promovată de comuniști. Reușita de a termina liceul, de a studia la Politehnică și apoi în Uniunea Sovietică, i-a întărit convingerea că sistemul poate fi un instrument al emancipării celor săraci.
„Şi mamei mele i s-a aplicat un tratament similar, fiind îndepărtată din partid, în toamna lui 1944, pentru că a refuzat să se despartă de tatăl meu, abia eliberat din lagăr. Gheorghiu-Dej nu şi-a putut reprima sentimentele de ostilitate faţă de tatăl meu nici la mulţi ani după decesul acestuia. În 1957, într-o discuţie în doi, a încercat să-şi motiveze faţă de mine atitudinea sa”, nota Iliescu.
„În ciuda acestor „accidente” trăite de părinţii mei, în copilărie şi în tinereţe am fost hrănit cu ideea că societatea comunistă va aduce fericirea pentru cei umili, că-i va ajuta să-şi regăsească demnitatea de oameni. Crescut într-o familie fără resurse materiale şi petrecându-mi copilăria într-o casă cu pământ pe jos, faptul că am putut termina liceul, că am putut să mă înscriu la Institutul Politehnic şi că am ajuns, cu timpul, să locuiesc în condiţii mai puţin mizerabile mi se părea suficient pentru a crede că suntem pe drumul cel bun”, mărturisea Iliescu.
În copilărie, Iliescu a trăit într-o locuință cu podea de pământ, dar asta nu l-a împiedicat să viseze la o lume în care cei fără putere să fie respectați. Educația a fost pentru el biletul spre libertate, iar familia i-a oferit bazele pe care și-a clădit întreaga viață.
Un portret de familie marcat de suferință, loialitate și tăceri istorice
În multe dintre interviurile și scrierile sale, Ion Iliescu a vorbit despre discreția cu care a fost crescut și despre absența grandorii în familie. Nici tatăl, nici mama adoptivă nu i-au indus ideea de putere, ci pe cea de responsabilitate și respect față de comunitate.
În ciuda excluderilor, a lipsurilor și a ostilității din partea elitei comuniste, părinții lui Ion Iliescu i-au insuflat valori solide, care au influențat modul în care a abordat viața publică. Acest fond familial discret, dar încărcat de semnificații, explică multe dintre alegerile pe care le-a făcut în cariera sa.
Povestea părinților lui Ion Iliescu nu este doar o filă de istorie personală, ci și o reflecție a României secolului XX: o țară măcinată de regimuri dure, de trădări politice și de familii care au plătit scump pentru idealurile în care au crezut.
Sursa foto: Arhivă
