Redactia.ro
Home » Știri » Cine e bărbatul care a urmărit o tânără pe o stradă din București? Bărbatul a fost filmat și apoi prins de polițiști

Cine e bărbatul care a urmărit o tânără pe o stradă din București? Bărbatul a fost filmat și apoi prins de polițiști

GALERIE FOTO (2)

O tânără de 21 de ani a trăit spaima vieții sale după ce a sesizat că un bărbat o urmărește și încearcă să se apropie de ea. Punctul culminant a fost atunci când bărbatul a ajuns-o din urmă, a prins-o și a început să o pipăie. Ce a urmat?

A urmărit-o și a pipăit-o

Tânăra de 21 de ani se afla în zona Griviței, sectorul 1 al Capitalei, când a sesizat că un bărbat e pe urmele sale. Acesta a urmărit-o mai bine de zece minute până când a prins-o și a încercat s-o pipăie. Fata a început să strige, iar hărțuitorul s-a speriat și a fugit.

Speriată, fata și-a sunat fratele și i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta din urmă a apelat numărul unic de urgență 112 și a alertat polițiștii. Ca urmare a acestor relatări, poliția a deschis o anchetă și a pornit în căutarea individului.

Cine e bărbatul care a urmărit-o

În doar câteva zile, polițiștii au reușit să intre în posesia imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă și au reușit să-l identifice pe bărbat. Acesta era un tânăr de 32 de ani, care nu se afla în istoricul poliției ca hărțuitor sau agresor sexual.

„La data de 7 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 1 au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
În fapt, la data de 3 noiembrie 2023, în jurul orei 22.30, Secția 4 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 21.00, sora sa, în vârstă de 21 de ani, ar fi fost abordată de către un bărbat, pe o stradă din Capitală, care, prin constrângere, ar fi atins-o în zona intimă.”, se anunță într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Ca urmare a faptei sale, bărbatul s-a trezit reținut pentru 24 de ore.

„În urma activităților specifice, a fost identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii. Totodată, în baza probatoriului administrat, a rezultat presupunerea rezonabilă că, după ce ar fi urmărit persoana vătămată, ar fi ajuns-o din urmă în dreptul imobilului în care aceasta locuiește, moment în care ar fi prins-o și, fără voia ei, ar fi atins-o în zona intimă, după care ar fi fugit. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta, magistrații au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Bărbatul a urmărit-o preț de 10 minute

Cercetările sunt continuate de către Serviciului de Investigații Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: