Grigore Madalina
Delia Dinu, actuala șefă de protocol a președintelui României, Nicușor Dan, provine dintr-o familie cu influență și tradiție în mediul militar și cultural.
Deși este o prezență discretă în spațiul public, cariera și originile sale au atras mereu interesul, mai ales datorită legăturilor strânse cu foștii șefi de stat și personalități marcante ale vieții publice.
Responsabilă de imaginea impecabilă a evenimentelor de la Palatul Cotroceni, Delia Dinu și-a construit o reputație solidă în administrația prezidențială, dar puțini știu detalii despre familia din care provine.
Delia Dinu, omul din umbră care a servit mai mulți președinți ai României
Puține persoane din administrația prezidențială au o continuitate atât de mare în funcție precum Delia Dinu. Ea s-a aflat în echipa de protocol încă din perioada președintelui Traian Băsescu, a rămas pe poziție și în timpul mandatelor lui Klaus Iohannis și a fost menținută de actualul președinte, Nicușor Dan.
După o scurtă perioadă în care a părăsit Cotroceniul, Delia Dinu a fost rechemată de Nicușor Dan, fiind considerată una dintre cele mai competente și loiale persoane din echipa sa. Organizarea impecabilă a ceremoniilor oficiale și atenția la detalii i-au consolidat reputația de profesionistă desăvârșită.
Delia Dinu provine dinr-o familie cu trecut impresionant
Delia Dinu a fost inspirată în carieră de tatăl ei, Ion Dinu, un nume cunoscut în mediul militar și academic. Născut în decembrie 1948, în județul Argeș, Ion Dinu a devenit doctor în științe militare, specializarea Sociologie Militară, în anul 1999.
După Revoluție, și-a continuat activitatea în domeniul cultural, fiind numit la conducerea Centrului „Junii Sibiului” între 2002 și 2005, o perioadă în care primar al orașului Sibiu era Klaus Iohannis. Relația apropiată dintre familia Dinu și familia Iohannis a fost menționată de mai multe ori în presa locală, mai ales după ce soții Iohannis au fost prezenți la nunta fratelui Deliei.
În paralel cu activitatea sa militară, Ion Dinu a fost lector la catedra de științe sociale din cadrul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu și președinte al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala Sibiu.
Activitatea sa s-a extins și în domeniul cultural, conducând instituții precum Centrul Județean pentru Conservarea și Valorificarea Creației Populare „Cindrelul-Junii”. În ciuda recunoașterii profesionale, cariera sa nu a fost lipsită de controverse.
Deși familia Deliei Dinu a fost adesea asociată cu influența și pozițiile de putere, membrii săi s-au remarcat mai ales prin discreție și profesionalism. Fratele consilierei de la Cotroceni ocupă și el o funcție importantă, iar legăturile familiei cu zona militară și culturală din Sibiu rămân puternice.
La începutul anilor 2000, Ion Dinu a fost vizat de o scrisoare anonimă trimisă către Consiliul Județean Sibiu, condus pe atunci de Martin Bottesch. Documentul, semnat de „mai mulți ofițeri în rezervă ai UM 01512”, punea sub semnul întrebării modul în care generalul a ajuns în fruntea centrului cultural.
Semnatarii acuzau faptul că acesta ar fi implicat ansamblurile folclorice în campaniile electorale ale PSD. Informațiile au fost publicate de Ziarul de Sibiu, în martie 2005, stârnind reacții puternice la nivel local. Generalul Dinu a respins atunci acuzațiile, susținând că activitatea sa a fost strict culturală și apolitică.
„„Ne întrebăm nedumeriți cum de a putut ajunge un asemenea personaj la conducerea Centrului, cunoscut fiind faptul că faptul că, pe timpul regimului trecut, făcea propagandă comunistă. Cu sprijinul celor din regimul lui Iliescu a fost numit șeful Casei Armatei, unde s-a îmbuibat de multiple foloase materiale și financiare, închiriind cu șpagă sălile de spectacol, la diferiți afaceriști. După ce a trecut în rezervă, a primit și un ajutor de 650 de milioane de lei, pentru a-și cumpăra locuință. Obișnuit cu propaganda, în anul electoral a făcut propagandă PSD. Nu are ce căuta un astfel de ofițer corupt până în măduva oaselor la conducerea unor instituții de cultură”, este o parte din scrisoarea primită, în același articol fiind cuprins și dreptul la replică.
