Rodica Stănoiu a fost reînhumată la cimitirul Izvorul Nou, la trei zile după deshumare, procedura fiind gestionată integral de nepoata sa. Trupul neînsuflețit al fostei ministre a Justiției a fost ridicat de la Institutul Național de Medicină Legală după finalizarea necropsiei, care a avut ca scop stabilirea exactă a cauzei decesului.
Cine este nepoata care vrea moștenirea Rodicăi Stănoiu
Reînhumarea a avut loc joi, 18 decembrie, în prezența nepoatei, singura persoană care a putut îndeplini formalitățile legale necesare. Partenerul Rodicăi Stănoiu, cu aproximativ 50 de ani mai tânăr, a încercat atât marți, cât și miercuri să ridice trupul de la INML, însă solicitările sale au fost respinse, întrucât nu exista o legătură legală de rudenie sau căsătorie între cei doi.
Rodica Stănoiu fusese deshumată luni dimineață, la decizia procurorilor, după ce mai mulți apropiați au sesizat autoritățile cu privire la faptul că fosta demnitară fusese înmormântată inițial fără efectuarea unei autopsii. Ancheta a fost deschisă pentru a clarifica circumstanțele morții, iar necropsia a fost realizată în acest context.

Marius Calotă afirmă că, în ultimele zile, a fost ținta unui adevărat linșaj public, alimentat de speculații și interpretări fără bază reală. Tânărul jurist susține că a primit mii de mesaje ofensatoare, fără ca cei care le-au transmis să cunoască realitatea din spatele relației sale cu fosta ministră.
„Toate acuzațiile astea minciunoase care se aduc la adresa mea sunt niște chestii nefondate, nu au un motiv concret la bază. Mi s-au adresat 11.000 de injuri și apelative care nu au nicio legătură cu realitatea”, a declarat Marius Calotă pentru observatornews.ro.




















