Redactia.ro
Home » Știri » Cine este românul care a murit în explozia hidrocentralei din Italia. Avea doar 45 de ani

Cine este românul care a murit în explozia hidrocentralei din Italia. Avea doar 45 de ani

Explozie hidrocentrala Italia. Foto: Youtube

Un român de 45 de ani se numără printre cele trei victime ale exploziei devastatoare care a avut loc marți, 9 aprilie, la Bargi, Camugnano, în regiunea Emilia Romagna. Incidentul tragic s-a petrecut în jurul orei 15:00, la hidrocentrala Enel Green Power Bargi, situată în bazinul artificial Suviana de pe Apeninii Bolognezi, conform presei italiene. Potrivit TG24.Sky.it, explozia, declanșată de la o turbină nefuncțională, a implicat 15 persoane, soldându-se cu 3 morți, 4 dispăruți, 5 răniți și 3 persoane nevătămate. În urma acestei tragedii, a fost provocat un incendiu, iar o parte din clădirea hidrocentralei a fost distrusă.

Printre cei care și-au pierdut viața în această explozie se numără Mario Pisani, în vârstă de 73 de ani, rezident în San Marzano di Giuseppe (Taranto), Vincenzo Franchina, în vârstă de 35 de ani, rezident în Sinagra (Messina), și Petronel Pavel Tanase, român în vârstă de 45 de ani, rezident în Settimo Torinese. Toți cei trei erau experți în lucrările de întreținere și reparație la centrala electrică, fiind detașați în calitate de specialiști la momentul exploziei, conform informațiilor furnizate de Cronaca.it.

Cine este românul care a murit în Italia

Petronel Pavel Tanase, cetățean român, lucra pentru o firmă subcontractată de Enel și locuia în Settimo Torinese, la nord de Torino. Incidentul tragic a atras atenția întregii comunități internaționale, marcând pierderea a trei vieți umane diferite în vârstă și origine: un pensionar, un imigrant și un tânăr mire, după cum relatează LaRepubblica.it.

Numele victimelor au fost dezvăluite abia seara târziu, pe măsură ce scafandrii continuau căutările sub apă, în lumina farurilor, după ce autoritățile locale au confirmat că „accidentul s-a produs sub nivelul apei”. Aceasta a făcut operațiunea de salvare dificilă.

Personalul prezent la momentul exploziei era format din muncitori specializați, chemați pentru lucrări specifice. Aceștia aveau vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, inclusiv cetățeni străini. Printre victime se numără și italianul Vincenzo Franchina, în vârstă de 35 de ani. Reprezentanții consulatului român din Bologna au luat legătura cu autoritățile italiene competente pentru a obține informații oficiale privind cetățenia și identitatea victimelor, precum și despre starea de sănătate a celor răniți.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul unui cetățean român în urma acestui tragic incident, exprimându-și disponibilitatea de a oferi asistență consulară, inclusiv pentru eliberarea certificatului de deces și repatrierea trupului neînsuflețit, conform procedurilor legale din Italia. Consulatul General al României la Bologna continuă dialogul cu autoritățile locale pentru a oferi sprijin și asistență corespunzătoare în această situație deosebit de tragică.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: