Redactia.ro
Home » CLICKFEMEI » Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, actorul principal din „Vlad”

Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, actorul principal din „Vlad”

GALERIE FOTO (4)

Toți îl cunosc de pe micile ecrane, grație rolului jucat în serialul televizat „Vlad”. Mulți s-au întrebat, așadar, cum e în viața reală actorul, dar și cum arată familia sa. Haideți să vedem, așadar!

Adrian Nartea, un familist convins

Adrian Nartea este unul dintre cei mai cuceritori actori români, având un succes răsunător cu rolul său din „Vlad”. Însă, puțini știu despre el că e un familist convins, având o relație de peste 10 ani cu partenera lui de viață. Cei doi au împreună o fetiță, pe nume Mara, în vârstă de trei ani.

Vorbind despre fetița lor, actorul mărturisea că se ocupă împreună îndeaproape și că nu au bonă. „Nu avem bonă. Socrii sunt la Suceava, iar ai mei sunt la Brașov. Nu am vrut bonă pentru că ne-am dorit să avem noi grijă de ea”, a declarat îndrăgitul actor, în emisiunea ”Vorbește lumea”.

Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea

Partenera lui de viață se numește Alina Ferinceac și este un fost model de renume. Cei doi s-au întâlnit în Tunisia, unde au realizat un shooting inedit. Imediat după experiență, între cei doi s-au legat lucrurile și au rămas împreună. Astăzi, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, din care a rezultat o fetiță.

Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea. „Bineînțeles că-mi amintesc cum ne-am cunoscut! A fost pe teren neutru, în Tunisia, am avut un job împreună acolo. Eu venisem de la București și ea de la Milano, am pozat, în job eram un cuplu și am rezonat. Ne-am înțeles din prima și încet-încet am început să construim, cu pași mici… Sunt nouă ani de atunci”, a spus Adrian Nartea, într-un interviu pentru libertateapentrufemei.ro.

Citește și Cum arată și cu ce se ocupă Marian, băiatul „adoptat” de Gigi Becali

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini